Unul dintre puținele sate fără hoți din lume se află în România. Aici localnicii lasă pungile cu bani în gard
Eibenthal este un sat considerat idilic din vestul României. Este locuit în mare parte de minorități cehe, însă a devenit cunoscut deoarece este una dintre puținele comunități din lume fără criminalitate.
Unul dintre puținele sate fără hoți din lume se află în România. Aici localnicii lasă pungile cu bani în gard · Foto: Business Magazin
În sat există o secție de poliție, însă nu este considerată necesară. Conform Oddity Central, locuitorii satului din Mehedinți sunt respectuoși unii cu ceilalți, iar rata criminalității este considerabil mai scăzută decât cea medie națională. Hoții, de exemplu, sunt practic inexistenți, iar localnicii își permit să lase banii pe stradă pentru persoanele ce livrează pâine în zonă.
Bărbatul ia banii, pune în pungă numărul de pâini comandate și apoi lasă și restul în punga pe care o agață în gardul oamenilor. În peste 20 de ani niciun localnic nu a afirmat că i-ar fi fost furate pâinile sau banii. Reputația satului, ca fiind lipsit de hoți, datează din 1996, pe când localnicii au început să agațe pungi cu bani în gard pentru oamenii ce le livrau pâinea. Singurul magazin din zonă s-a închis după căderea regimului comunist, iar de atunci oamenii au fost nevoiți să apeleze la camionul ce livra pâine într-un alt sat aflat la 20 de kilometri.
Însă într-o zi, un localnic a venit cu ideea să lase o pungă cu bani și un bilet în gard pentru cei ce livrau pâine. În timp, localnicii au realizat că nu vor fura unii de la alți, iar cei ce veaneau din afară cu intenții rele ar fi consumat mai mulți bani pe combustibil decât banii de pâine pe care i-ar fi furat.
Cititi mai multe pe www.descopera.ro