Home Actualitate Unul dintre orașele mari ale României a...
Actualitate

Unul dintre orașele mari ale României a rămas fără transport public de aproape o săptămână

Orașul Brăila nu are transport public de persoane de o săptămână din cauza unei greve a șoferilor de autobuz și a vatmanilor. Angajații transportatorului public cer salarii mărite, în timp ce conducerea societății a început să facă angajări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre orașele mari ale României a rămas fără transport public de aproape o săptămână
Unul dintre orașele mari ale României a rămas fără transport public de aproape o săptămână · Foto: Business Magazin

Greva din transportul public de persoane din municipiul Brăila a început joia trecută și de atunci au fost onorate doar cursele convenție pentru muncitorii companiilor cu care societatea Braicar este sub contract.

 

Brăilenii care se deplasează în oraș sunt nevoiți să se descurce pe cont propriu deoarece protestatarii anunță că vor reveni pe trasee doar dacă primesc garanții ferme privind majorarea salarială. Angajații societății brăilene le-au explicat oamenilor cauzele protestului prin intermediul unui comunicat de presă: ”Suntem conștienți de faptul că v-am provocat neplăceri în ultimele zile, traficul de călători a fost perturbat în Brăila din cauza protestului nostru spontan!

 

Ne cerem scuze, nu cerem nimic extraordinar, cerem o mărire de salariu, cerem condiții de muncă civilizate, cerem să lucrăm doar opt ore sau ceea ce lucrăm suplimentar, să ne fie plătit în luna în curs! Suntem și noi cetățeni ai acestui oraș, avem familii, avem copii! Autoritățile nu vor să vorbească cu noi, ne cer doar votul la fiecare patru ani! Condițiile de muncă sunt ca în Uganda, avem o singură linie de reparații la o flotă de 80 de autobuze! Avem o firmă externă de curățenie, două femei fac curățenie în 80 de autobuze! Scriem aceste rânduri doar pentru ca voi, concetățenii noștri, să ne înțelegeți, să​ ne scuzați pentru faptul că trebuie să mergeți pe jos și sunteți privați de transportul în comun în Brăila”.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună