Unul dintre cele mai așteptate mall-uri din România dispare înainte să fie construit
„Contextul nu mai este unul ideal. Luăm în calcul să vindem terenul, pentru că avem cerere.“
Dezvoltatorul imobiliar austriac Immofinanz renunță la construcția centrului comercial Stop Shop din Brașov, din cauza timpului prea mare care a fost necesar pentru obținerea autorizației de construcție.
„Din cauza duratei îndelungate a fazei de autorizare, contextul pieței pentru construcția Stop Shop nu mai este unul ideal. Însă observăm o cerere mare din partea investitorilor și luăm în calcul vânzarea terenului. Suntem în proces de consolidare a brandului Stop Shop în România și în alte țări prin achiziții și dezvoltări de la zero“, spune Fulga Dinu, country manager operations în cadrul Immofinanz România.
Immofinanz spunea, la începutul anului trecut, că demarase procedura de obținere a autorizațiilor necesare pentru construcția unui centru comercial Stop Shop în Brașov, iar estimările erau pentru finalizarea sa în acest an. Proiectul ar fi trebuit să se afle pe fosta platformă IUS din Brașov (fabrică de scule), oraș cu potențial din punct de vedere imobiliar, cu precădere în sectorul retail, după cum motivau reprezentanții Immofinanz.