Unul dintre cei mai „bătrâni” retaileri din lume este devastat de faliment, iar cei 70.000 de angajați așteaptă cu bagajele pregătite
Lichidatorul devine încet principala soluție spre care se poate întoarce retailerul american Sears, o companie cu o istorie de 126 de ani care s-a confruntat cu criza sectorului de retail încă din fază incipientă și nu a reușit să se…
Lichidatorul devine încet principala soluție spre care se poate întoarce retailerul american Sears, o companie cu o istorie de 126 de ani care s-a confruntat cu criza sectorului de retail încă din fază incipientă și nu a reușit să se adapteze la timp trendurilor digitale, potrivit surselor citate de Reuters.
Sears a discutat deja cu lichidatorul Abacus Advisory Group din Closter, New Jersey, pentru a pregăti vânzarea stocurilor și a activelor companiei, în timp ce se așteaptă un răspuns oficial cu privire la oferta președintelui companiei, Edward Lampert, care s-a oferit să salveze o parte din companie într-o tranzacție de 4,4 miliarde dolari.
Potrivit surselor din apropierea tranzacției citate de Reuters, negocierile cu Lampert au eșuat. Acesta voia să cumpere o parte din Sears prin intermediul unui afiliat al fondului său de investiții, ESL Investments.
Termenul limită pentru o decizie a fost vineri, 4 ianuarie, iar dacă miliardarul și compania nu rezolvă punctele comune de nemulțumire până marți, un tribunal va decide în locul lor
Dacă Lampert va cumpăra Sears, acesta va păstra 425 de magazine Sears și cei 50.000 de angajați din Statele Unite. Lichidarea ar lăsa peste 68.000 de angajați în șomaj.
Pe lângă Abacus, Sears a discutat și cu o firmă a magnatului din retail Jay Schottenstein pentru a ajuta cu vânzarea stocurilor în eventualiatea lichidării, potrivit surselor. Schottenstein este executivul lanțului de îmbrăcăminte American Eagle Outfitters și președintele producătorului de încălțăminte DSW.