Unul din cele mai mari fonduri de investiții din lume a preluat cel mai mare parc logistic din România
GIC, fondul suveran al statului Singapore și unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, a semnat astăzi, după mai multe luni de negocieri, acordul definitiv pentru achiziționarea grupului ceh P3, care deține cel mai mare parc logistic…
GIC, fondul suveran al statului Singapore și unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, a semnat astăzi, după mai multe luni de negocieri, acordul definitiv pentru achiziționarea grupului ceh P3, care deține cel mai mare parc logistic din România.
P3, unul dintre cei mai mari proprietari, dezvoltatori și administratori de active logistice la nivel pan-european, era deținut anterior de TPG Real Estate și partenerul său Ivanhoé Cambridge, iar valoarea acordului se ridică la 2,4 miliarde de euro, fiind cea mai mare tranzacție de real estate din acest an din Europa.