UNPR: Predoiu și Gorghiu aveau numai laude la adresa lui Oprea, acum își arată adevarata față
Liderii PNL Cătălin Predoiu și Alina Gorghiu, care "mimau până mai ieri buna-credință și buna-cuviință își arată astăzi adevărata față" când îi cer demisia lui Gabriel Oprea, față de care au avut "numai cuvinte de laudă", susține UNPR, într-un comunicat remis dumică agenției MEDIAFAX.
“PNL a propus o trădare, iar UNPR a refuzat. Aceasta este de fapt singura explicație pentru atacurile politice furibunde pe care astăzi le lansează reprezentanții PNL. Mai grav pentru Cătălin Predoiu este că se pretează la un astfel de joc știind foarte bine câteva adevăruri pe care o parte a presei le ignoră”, afirmă UNPR .
“Adevărurile ignorate”, pe care le enumeră UNPR sunt: “acel accident dramatic s-a produs în timpul serviciului, acea coloană a fost constituită în condițiile legii și că toate prevederile normative au fost respectate”; “atâta vreme cât există o anchetă penală a Parchetului, în desfășurare, nu se pot da detalii, nu se pot face declarații”; “orice detalii sau declarații date publicului pe acest subiect, chiar și de către ministrul Gabriel Oprea, pot fi considerate ca antepronunțare și de natură a afecta bunul curs al anchetei”; “ministrul Gabriel Oprea a transmis personal condoleanțe familiei și a fost la priveghiul polițistului Bogdan Gigină”; “la finalul anchetei, totul va fi clar și că speculațiile pe care își clădesc astăzi atacul furibund se vor dovedi a fi simple minciuni”.
“Cei care folosesc politic această dramă nu au nicio scuză”, susține UNPR.
“Astăzi, PNL vrea să profite de drama unei familii pentru un meschin câștig politic. Cătălin Predoiu, la rândul lui, vrea să iasă din umbră, dar riscă să ajungă în noroi. Acesta este noul PNL, aceștia sunt cei care se visează marii oameni de stat”, mai afirmă UNPR.
“UNPR salută atitudinea președintelui Klaus Iohannis, a premierului Victor Ponta și a celorlalți lideri, care au înțeles că într-un stat de drept este normal ca toate părțile să aștepte rezultatele anchetei înainte de a se pronunța. În ciuda încercărilor unora de a schimba opțiunile UNPR, rămânem în continuare parteneri onești în relația cu premierul Victor Ponta și PSD, condus de Liviu Dragnea, și de asemenea, îl susținem în continuare pe președintele Klaus Iohannis pe toate proiectele ce țin de siguranța națională”, se mai spune în comunicatul partidului lui Oprea.
Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu i-a cerut sâmbătă ministrului de Interne Gabriel Oprea să demisioneze, subliniind că, dacă acesta nu o face, premierul Ponta are obligația să-l demită, ” pentru a pune capăt confuziei morale” determinate de moartea polițistului Bogdan Gingină.
“Îi solicit ministrului de Interne să demisioneze din funcție! Și dacă nu va găsi cu cale să o facă, așa cum nu a găsit cu cale să răspundă timp de patru zile întrebărilor legitime ale societății, premierul Ponta are obligația să-l demită pentru a pune capăt confuziei morale și posibilului abuz de putere. Totodată, Victor Ponta are obligația morală si legală să asigure, în mod transparent și imediat, accesul la informații privind condițiile în care a avut loc accidentul, pe care opinia publică le cere de trei zile în mod insistent și legitim”, a spus Predoiu, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
Polițistul Bogdan Gigină, care și-a pierdut viața după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă, în timp ce se afla în coloana vicepremierului Gabriel Oprea, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare, în prezența a sute de colegi îmbrăcați în uniforme.
Aproape 300 de motocicliști au aprins lumânări și au păstrat un moment de reculegere, sâmbătă seară, la locul unde a murit polițistul Bogdan Gigină, care însoțea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, o altă acțiune fiind anunțată, pe rețelele de socializare, pentru duminică, la Universitate.
Duminică, în Capitală și alte orașe vor avea loc acțiuni de protest, convocate pe rețelele de socializare, în care se va cere demisia ministrului de Interne Gabriel Oprea.
.