Universitatea București pune la dispoziție peste 7.400 de locuri bugetate la licență, master și doctorat
Pentru programele de licență și master, înscrierile se desfășoară în perioada 6 - 26 iulie, iar data limită de afișare a rezultatelor este 29 iulie, potrivit instituției.
Pentru programele de doctorat, perioada de înscriere este cuprinsă între 3 și 20 septembrie 2018.
“Fiecare facultate are propriul calendar, cuprins în perioada mai sus-menționată. Datele pot fi consultate de toți cei interesați pe website-urile facultăților. Pentru studiile universitare de licență, Universitatea din București pune la dispoziție un număr de 4.250 de locuri bugetate. Astfel, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine oferă 446 de locuri, Facultatea de Chimie 134 de locuri, iar Facultatea de Filosofie, 98. De asemenea, Facultatea de Fizică pune la dispoziția candidaților un număr de 129 de locuri, Facultatea de Drept 273 de locuri, iar Facultatea de Istorie 185 de locuri”, transmite Universitatea București.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro