Unii oameni chiar pot scoate bani și din piatra seacă. Cum a reușit un om să facă milioane de dolari cu o idee absurdă de afaceri
Gary Ross Dahl, care a murit în 2015 la vârsta de 78 de ani, va fi tot timpul ținut minte pentru invenția "Pet Rock", o jucărie ce a făcut vâlvă în anii 70
Practic, Dahl a fost genial deoarece a reușită să vândă pietre ca să-și câștige existența. Mai mult, a făcut milioane de dolari din vânzarea de pietre pe post de animale de companie.
El și-a început cariera ca om de publicitate, apoi a dat jobul pe un rol de antreprenor atunci când ideea lui de a vinde pietre a dat roade. Ideea i-a venit atunci când era într-un bar din Los Gatos, California, când a auzit că oamenii se plângeau cât de greu este să crești un animal de companie. El a spus că nu are probleme cu animalul lui de companie, o piatră. Răspunsul lui a fost bine primit și s-a gândit să pornească un business. A găsit doi investitori, a găsit un furnizor de pietre și s-a pus pe treabă.

El a cumpărat o pieatră un cu penny și știa că dacă sunt ambalate frumos le va putea vinde cu mult mai mult. A încercat mai multe variante până când a ales designul final – o cutie de carton ce poate fi cărată ușor și care este prevăzută și cu găuri pentru ca piatra să poată “respira”. Ca să fie totul impecabil, Dahl a adăugat un manual de utilizare cu instrucțiuni precum: “dacă scoateți piatra din cutie și pare agitată atunci plasați-o pe un ziar”.

Strategia lui a funcționat și Pet Rock a devenit un fenomen național. “Era o perioadă neagră, războiul din Vietnam abia se terminase și Watergate abia începea. Lumea avea nevoie de ceva pozitiv, de ceva amuzant”, a declerat antreprenorul în 1999.
După lansarea oficială din 1975, Dahl a fost invitat și la celebrul “Tonight Show”, iar în câteva luni a vândut 1,5 milioane de pietre la aproape 4 dolari bucata, câștigând în jur de 6 milioane de dolari. El spune că cererea era uriașă și la scurt timp s-a mutat din casa sa într-o vilă și a schimbat Honda-ul cu un Mercedes.
Succesul nu putea fi de lungă durată și alții au început să vândă pietre, iar Dahl nu-i putea opri. După aceasta afacere el s-a întors în publicitate și a scris o carte “Advertising for Dummies” ce a fost publicată în 2001.