Home Actualitate Unii dintre cei mai cunoscuți evaluatori...
Actualitate

Unii dintre cei mai cunoscuți evaluatori de aeronave din lume, americanii de la Morten Beyer & Agnew, au cumpărat 10% din FLYWARD, un start-up brașovean care automatizează prognoza fluxurilor de numerar pentru mentenanța aeronavelor. Noul CEO este Konrad Blocher, un fost om angajat al mba

Una dintre cele mai cunoscute case de evaluare a aeronavelor din lume a intrat în acționariatul unui start-up din Brașov. Americanii de la Morten Beyer & Agnew - firma care publică prognozele de referință „Future Aircraft Values" - au preluat…

Unii dintre cei mai cunoscuți evaluatori de aeronave din lume, americanii de la Morten Beyer & Agnew, au cumpărat 10% din FLYWARD, un start-up brașovean care automatizează prognoza fluxurilor de numerar pentru mentenanța aeronavelor. Noul CEO este Konrad Blocher, un fost om angajat al mba
Unii dintre cei mai cunoscuți evaluatori de aeronave din lume, americanii de la Morten Beyer & Agnew, au cumpărat 10% din FLYWARD, un start-up brașovean care automatizează prognoza fluxurilor de numerar pentru mentenanța aeronavelor. Noul CEO este Konrad Blocher, un fost om angajat al mba · Foto: Business Magazin

Una dintre cele mai cunoscute case de evaluare a aeronavelor din lume a intrat în acționariatul unui start-up din Brașov. Americanii de la Morten Beyer & Agnew – firma care publică prognozele de referință „Future Aircraft Values” – au preluat 10% din FLYWARD, dezvoltatorul din Brașov al unui software de prognoză a fluxurilor de numerar pentru mentenanța aeronavelor, potrivit unei document al companiei.

Una dintre cele mai cunoscute case de evaluare a aeronavelor din lume a intrat în acționariatul unui start-up din Brașov. Americanii de la Morten Beyer & Agnew – firma care publică prognozele de referință „Future Aircraft Values” – au preluat 10% din FLYWARD, dezvoltatorul din Brașov al unui software de prognoză a fluxurilor de numerar pentru mentenanța aeronavelor, potrivit unei document al companiei.

Printr-o majorare de capital hotărâtă la 21 ianuarie 2026, Morten Beyer & Agnew, Inc. – societate din Arlington, Virginia, înregistrată în 1992 și reprezentată de David Paul Tokoph – a primit 562 de părți sociale, adică 10% din firmă, iar capitalul social a urcat de la 45.000 la 56.250 de lei (circa 11.000 de euro). Actul consemnează operațiunea exclusiv la valoarea nominală a părților și nu dezvăluie prețul efectiv plătit. Mișcarea vine la scurt timp după o alta: cu două săptămâni mai devreme, la 8 ianuarie, un asociat fondator – firma spaniolă Blackmarble Investments – își vânduse cele 10% către LERYON GLOBAL HOLDINGS, la valoarea nominală. În urma celor două operațiuni, LERYON, holdingul brașovean administrat de antreprenorul Bogdan Ochiană, a ajuns la 54%, iar cei trei fondatori individuali – spaniolul Pablo Azcárate, polonezul Zygmunt Blocher și portughezul Ricardo Monteiro, cu domiciliul la Dublin – dețin câte 12% fiecare.

Morten Beyer & Agnew, cunoscută în industrie drept mba, este una dintre cele mai vechi și mai respectate case independente de evaluare a aeronavelor din lume: fondată în 1992, cu birouri în Washington, Paris, Tokyo și New York, publică prognozele de referință „Future Aircraft Values”, folosite de bănci, companii aeriene și firme de leasing pentru a estima cât va valora un avion peste ani. Exact acest tip de calcul îl automatizează FLYWARD – prognoza fluxurilor de numerar și a costurilor de mentenanță din finanțarea aeronavelor.
FLYWARD a fost înmatriculată la sfârșitul lui 2023, inițial în comuna Hărman de lângă Brașov, și a intrat efectiv pe piață în 2025, conform propriei declarații. Compania vinde o „suită de inteligență pentru finanțarea aeronavelor”: instrumente care prognozează fluxurile de numerar pentru mentenanța avioanelor și motoarelor, calculează prețuri de tranzacție și gestionează portofolii, pentru companii aeriene, lessori, bănci și investitori. Pe lângă parteneriatul cu Morten Beyer & Agnew, firma are un acord și cu platforma de analiză Airline Economics+.

Dezvoltarea tehnică se sprijină pe rețeaua de firme a lui Bogdan Ochiană, prezentat în comunicat drept investitor și fondator al principal33 – „partenerul tehnologic” care furnizează FLYWARD acces la ingineri specializați. Principal33 este cea mai mare dintre cele 12 firme administrate de Ochiană și a raportat afaceri de circa 94,5 milioane de lei în 2025.
FLYWARD a avut un 2025 o cifră de afaceri de 883.645 de lei (circa 175.000 de euro) și primul profit net, de 207.482 de lei, după un 2024 fără cifră de afaceri și pe pierdere. Datoriile au crescut cu 147%, la 5,9 milioane de lei.

Konrad Blocher

Pe 17 august, FLYWARD a anunțat că are un nou director general – Konrad Blocher, un executiv cu aproape 20 de ani experiență în industrie. Blocher a fost cel mai recent Head of Strategy and Research la Airborne Capital, iar anterior a ocupat poziții de strategie la Goshawk și roluri senior la SMBC Aviation Capital și RBS Aviation Capital – dar și cea de „Strategy and Sustainability Advisor la mba Aviation”, marca sub care operează chiar Morten Beyer & Agnew.

„Am avut ocazia să folosesc Flyward înainte de a mă alătura companiei și am văzut o platformă care reflectă îndeaproape modul în care cred că ar trebui să evolueze analiza din aviație: mai conectată, mai flexibilă și mai eficientă”, a declarat Konrad Blocher, director general al FLYWARD. „Ceea ce m-a impresionat a fost și capacitatea echipei de a înțelege nevoile industriei și de a le transforma rapid în software practic.”

„Flyward răspunde unei nevoi clare a industriei printr-o combinație solidă de expertiză în aviație și tehnologie”, a adăugat Bogdan Ochiană. „Echipa a demonstrat că se poate mișca rapid și că răspunde cerințelor reale ale clienților. Konrad aduce experiența și perspectiva necesare pentru a duce mai departe această viziune.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună