UniCredit: Curățarea portofoliilor ține evoluția creditelor corporate în România pe minus și în 2015
Evoluția creditării se va stabiliza în acest an în România, scăderea cu 0,8% pe segmentul companiilor fiind compensată de creșterea cu 1% pe zona de retail, în condițiile în care banca centrală continuă să pună presiune pe băncile comerciale pentru curățarea bilanțurilor, potrivit UniCredit.
Studiul prezentat de grupul italian, în cadrul unei conferințe susținute la Viena cu ocazia Forumului Central și Est European Euromoney, prognozează o creștere cu 0,1% a soldului de credite la nivel de piață în 2015, după contracția cu 3,6% estimată de specialiștii UniCredit pentru anul trecut.
Pe zona împrumuturilor pentru companii, UniCredit apreciază că scăderea volumului de credite în România va frâna anul acesta până la 0,8%, față de restrângerea cu 5,6% a soldului în 2014.
Potrivit cercetării UniCredit, România este, de altfel, singura țară din regiune în care volumul împrumuturilor corporate va continua să se reducă în acest an, restul piețelor afișând dinamici pozitive, dintre care 0,5% în Bulgaria, 1,8% în Ungaria și 8% în Polonia.
Carmelina Carluzzo, director adjunct Analiză Strategică Europa Centrală și de Est la UniCredit, pune contracția pieței creditului corporate din România pe seama eforturilor de curățare a bilanțurilor făcute de bancile autohtone la cererea bancii centrale.
“Ceea ce vedem este efectul curățării portofoliilor de credite. BNR a pus presiune pe băncile comerciale, ceea ce a impactat soldul împrumuturilor corporate și ne așteptăm să continue. Impulsul pozitiv va veni din contribuția fondurilor europene, însă volumul va fi afectat de măsurile de curățare a bilanțurilor”, a declarat Carluzzo.
Segmentul de retail, pe de altă parte, este estimat să înregistreze o creștere ușoară, de 1% în 2015, față de contracția cu aproximativ 2% anul trecut.
În același timp, UniCredit prognozează că volumul depozitelor la nivelul sistemului bancar românesc va crește cu 3% în acest an, dinamică estimată a fi constantă față de 2014.