Ungaria nu vrea ca problema steagului secuiesc să fie ridicată la nivel european
Ungaria vrea o rezolvare prin dialog a situației care a evoluat după ce România a interzis folosirea steagului secuiesc pe clădirile publice, a declarat secretarul de stat din Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth, afirmând că Budapesta nu vrea ca problema să fie ridicată la nivel european.
Nemeth a declarat joi seara pentru postul public de televiziune m1 că a le permite minorităților să își folosească simbolurile fără restricții este una dintre valorile de bază ale Europei.
Ungaria nu vrea ca problema să fie ridicată la nivel european, a declarat Nemeth. “Situația a evoluat în Ținutul Secuiesc și este important să rămână acolo … Ungaria nu vrea să o aducă în arena internațională”, a explicat el.
El a afirmat că este în interesul Ungariei să rezolve situația prin dialog cu România, mai degrabă decât ca tensiunile să escaladeze. “Lucrăm pentru reducerea acestei tensiuni”, a adăugat el.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro