Unde își pun investitorii bani: Piața indicilor de fonduri a ajuns la active de peste 11.000 miliarde dolari, după ce a crescut de patru ori în ultimul deceniu
Activele gestionate de indicii de fonduri (n.r: index fund – un fond mutual sau un fond tranzacționat care replică performanța unui indice), au trecut de pragul de 10.000 miliarde dolari la nivel global, pe fondul creșterii piețelor și a exodului…
Activele gestionate de indicii de fonduri (n.r: index fund – un fond mutual sau un fond tranzacționat care replică performanța unui indice), au trecut de pragul de 10.000 miliarde dolari la nivel global, pe fondul creșterii piețelor și a exodului investitorilor dinspre fondurile mai scumpe care nu reușesc de multe ori să depășească performanța indicilor de referință, potrivit FT.
Ca instrument, indicii de fonduri reprezintă o investiție mai ieftină, încât aceștia încearcă să replice un anumit indice. Instrumentul a fost inventat în urmă cu aproape 50 de ani, dar nu a devenit popular la început pentru că managerii de fonduri erau sceptici cu privire la un instument care livrează randament la media pieței.
Ei considerau că investitorii nu ar fi mulțumiți de un asemenea randament, până acum.
Cu toate acestea, vehiculele de investiții care replică indici – fie că o fac într-un mod mai tradițional printr-un fond mutual, fie că o fac printr-un fond tranzacționat – au prins avânt.
După criza financiară din 2008 popularitatea acestor indici a explodat, de la acțiuni bursiere și până la obligațiuni sau mărfuri, acest instrument de investiții a schimbat radical peisajul industriei de investiții.
În urmă cu un deceniu, piața indicilor de fonduri cuprindea active de 2.300 miliarde dolari, potrivit datelor firmei Morningstar, agregate de asociația Investment Company Institute.
Revenirea înregistrată de piețe în 2019 și mutarea investitorilor către forme pasive de investiții au ridicat piața la nivelul unei industrii de 11.400 miliarde dolari la nivel global în luna noiembrie.
„Este un nivel foarte ridicat. Acesta a fost deceniul ascensiunii indicilor de fonduri”, notează Ben Johnson, cercetător-șef pe segmentul de fonduri tranzacționate în cadrul Morningstar.
Chiar și aceste cifre ar putea subestima realitatea investitorilor în fața indicilor de fonduri. Multe fonduri de pensii și fonduri suverane își pregătesc strategii interne pentru a replica performanțele piețelor fără a comisiona un manager de active. Datele sunt disparate pe acest segment, însă BlackRock estima în 2017 că această activitate de investiții se ridica atunci la 6.800 miliarde dolari.
Indicii de fonduri au căpătat tracțiune în special pe acțiunile bursiere, mai ales în SUA, unde mulți manageri de investiții au avut dificultăți în a alege coșul de investiții prin care să depășească indicii de referință.
Doar 28% dintre manageri de fonduri de tip equity din SUA care investesc în companii mari au reușit să depășească performanța bursei americane în 2019, iar în ultimul deceniu doar 11% dintre manageri au atins această performanță, potrivit datelor Bank of America.