Home Actualitate Una dintre cele mai vechi emisiuni de la...
Actualitate

Una dintre cele mai vechi emisiuni de la Pro TV dispare. Ce motive au dus la această decizie radicală

"Vineri 4 decembrie 2015, orele 11,20 AM, în biroul doamnei Gabriela Popescu, directorul Știrilor Pro Tv, s-a petrecut – cu grație amicală, comprehensiune ludic-reciprocă și suavă resemnare de ambele părți – decesul emisiunii „Omul care aduce cartea” (ianuarie 2000 -…

“Vineri 4 decembrie 2015, orele 11,20 AM, în biroul doamnei Gabriela Popescu, directorul Știrilor Pro Tv, s-a petrecut – cu grație amicală, comprehensiune ludic-reciprocă și suavă resemnare de ambele părți – decesul emisiunii „Omul care aduce cartea” (ianuarie 2000 – ianuarie 2016).”, a scris Dan C. Mihăilescu pe blogul său.

Principala problemă ar fi finanțarea. Mihăilescu precizează că șefa Știrilor Pro TV a lăsat deschisă o cale de revenire, cu condiția găsirii „unei surse credibile și «cu blazon» de sponsorizare, de talia BNR, BOR, British Council și altele asemenea. 

Scriitorul nu-i reproșează postului acestă decizie. “Mi se pare justificată decizia conducerii Pro Tv de a curma existența unei emisiuni care nu aduce niciun beneficiu financiar postului, indiferent de prestigiul simbolic aferent. Este o lege aspră, infinit discutabilă, dar, prin aceasta, nu mai puțin acceptabilă.” 

Ultima ediție a emisiunii va fi difuzată pe 31 decembrie. “Am filmat inclusiv emisiunile din 30 și 31 decembrie 2015 și mă amuz cu tandrețe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtășire întru bucurie și nădejde.”, concluzionează Dan C. Mihăilescu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună