Una dintre cele mai vechi bănci din lume, care o are și pe Regina Elizabeta a II-a drept client, tocmai și-a dublat profitul
Sistemul politic din Marea Britanie este în criză, economia s-a lovit de un punct d ecotitură iar businessurile își reduc semnificativ investițiile în economia britanică, într-un ritm nemaivăzut de la criza din 2008. Cu toate acestea, un bancher care conduce…
Sistemul politic din Marea Britanie este în criză, economia s-a lovit de un punct d ecotitură iar businessurile își reduc semnificativ investițiile în economia britanică, într-un ritm nemaivăzut de la criza din 2008.
Cu toate acestea, un bancher care conduce Coutts & Co, o instituție financiară cu o vechime de peste 327 de ani care o are și pe Regina Elizabeta a II-a printre clienți, este mai fericit ca niciodată, potrivit Bloomberg.
Royal Bank o Scotland Group, care deține Coutts, a raportat vineri că businessul de private banking a înregistrat un profit operațional de 388 milioane dolari în 2018, mai mult decât dublul totalului din 2017.
Divizia, care include și franciza mai mică Adam & Co, a înregistrat un randament al capitalurilor de 15,4%, în comparație cu 6,4% în anul precedent.
Activele aflate în gestiune au scăzut cu 8%, la circa 25,4 miliarde dolari, în principiu din cauza condițiilor de piață din T4. Banca practică un comision de administrare de 1%/
„Am fost nevoiți să schimbăm însăși natura modului în care livrăm sfaturi de investiții, și modul în care facturăm pe acestea”, transmite Flavel într-un interviu pentru Bloomberg.