Home Actualitate Una dintre cele mai puternice bănci amer...
Actualitate

Una dintre cele mai puternice bănci americane avertizează: Prețul petrolului ar putea ajunge la 100 de dolari per baril anul viitor

Exista riscul ca prețul petrolului să ajungă la 100 de dolari per baril anul viitor, pentru prima dată din 2014, arată un nou studiu realizat de brațul Merrill Lynch, parte a Bank of America, potrivit Quartz. În principiu, această creștere…

Una dintre cele mai puternice bănci americane avertizează: Prețul petrolului ar putea ajunge la 100 de dolari per baril anul viitor
Una dintre cele mai puternice bănci americane avertizează: Prețul petrolului ar putea ajunge la 100 de dolari per baril anul viitor · Foto: Business Magazin

Exista riscul ca prețul petrolului să ajungă la 100 de dolari per baril anul viitor, pentru prima dată din 2014, arată un nou studiu realizat de brațul Merrill Lynch, parte a Bank of America, potrivit Quartz.

În principiu, această creștere ar veni de la principiul de bază al pieței de creștere a cererii în același timp cu scăderea ofertei.

În cadrul unui interviu pentru Bloomberg, Francisco Blanch, șeful diviziei de cercetare pentru segmentul de mărfuri al Bank of America Merrill Lynch a discutat despre principalele dinamici care conduc piața petrolului.

Printre acestea, se numără faptul că producția a scăzut în Venezuela. Potrivit Departamentului de Administrare a Informațiilor din Energie din SUA (EIA), producția în Venezuela a scăzut de la 2,3 milioane de barili pe zi în ianuarie 2016, la 1,6 milioane de barili pe zi în ianuarie 2018.

EIA spune că declinul vine în mare parte din cauza managementului de slabă calitate a industriei petroliere din Venezuela și se așteaptă ca declinul să continue.

Un alt factor care influențează piața este retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, care ar putea scădea producția și ar duce la prețuri mai mari.

Mai mulți analiști se așteaptă ca furnizarea de petrol către SUA să fie în scădere. Ei consideră că incertitudinea va plana asupra pieței în următoarele săptămâni. Până acum, valoarea marilor companii petroliere a crescut cu 35 de miliarde de dolari în total de când SUA a anunțat că va ieși din acordul cu Iran.

Piața poate fi influențată și de OPEC, marele cartel din industria petrolieră, care trebuie să se întâlnească în data de 22 iunie. Blanch spune că marea întrebarea este legată de cooperarea Rusiei cu OPEC.

Rusia a fost lovită de sancțiunile americanilor, în timp ce Arabia Saudită are un interes major în a duce prețul petrolului peste 80 de dolari per baril, pentru a realiza listarea la bursă a companiei Aramco.

Agenția de presă Reuters scria în luna martie că Arabia Saudită și Rusia iau în considerare încheierea unei alianțe pe termen de 10-20 de ani pentru a-și atinge scopurile legate de petrol.

Dacă petrolul ar ajunge la 100 de dolari per baril, prețul la pompă ar putea ajunge la 3,6 dolari per galon în Statele Unite ( 3,7 lei per litru), cu un dolar peste prețul mediu actual.

Când prețul petrolului a ajuns la 140 de dolari per baril la mijlocul lui 2007, prețurile ridicate au dus la investiții masive înspre mașini electrice și alte tehnologii care funcționează pe baza energiei regenerabile.

Dacă Bank of America are dreptate, iar petrolul ajunge la 100 de dolari per baril sau mai mult, investițiile în vehicule electrice și în tehnologii „verzi” ar putea căpăta un avânt considerabil.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună