Una dintre cele mai mari bănci din lume vrea să înlocuiască 48.000 de oameni cu roboți. Angajații actuali sunt „uneori ineficienți”
Este una dintre cele mai mari bănci din lume, dar se pare că zeci de mii de locuri de muncă la Deutsche Bank riscă să fie luate de către roboți. John Cryan, CEO al Deutsche Bank, spune că actualii angajați…
Este una dintre cele mai mari bănci din lume, dar se pare că zeci de mii de locuri de muncă la Deutsche Bank riscă să fie luate de către roboți. John Cryan, CEO al Deutsche Bank, spune că actualii angajați sunt prea „predispuși la erori” și „uneori ineficienți”, potrivit Daily Mail.
În următorii trei ani, firma intenționează să implementeze acest trend în speranța de a ține pasul cu rivalii săi. Cryan a vorbit cu Financial Times despre planurile sale de a crea mai mult spațiu pentru tehnologie în companie.
„Angajam 97.000 de oameni. Colegii au cel mult jumătate din acest număr”, a spus CEO-ul. În 2015, Deutsche Bank a anunțat că va desființa peste 9.000 de locuri de muncă în următorii cinci ani, iar până în prezent compania a renunțat la aproximativ 4.000 de oameni. Cryan a explicat că în următorii ani vor folosi tehnologia pentru a eficientiza procesele. „Acționăm mult prea mult manual, ceea ce ne face predispuși la erori, respectiv ineficienți. Există, însă, tehnologizare”, declară acesta.
„Fiecare bancă are, în prezent, un departament imens și înfloritor de oameni care fac aceleași lucruri. Nu este un avantaj competitiv și ești expus la greșeli”, a adăugat el. Totuși, nu a menționat cu exactitiate ce locuri de muncă riscă să fie automatizate.
Vestea sa vine la doar o lună după ce un raport a arătat că 70% dintre americani se tem că jobul lor va fi, în curând, preluat de un robot.Studiul, realizat de Centrul de Cercetare Pew, a constatat o anxietate larg răspândită în legătură cu impactul general al schimbărilor tehnologice.