Una dintre cele mai civilizate țări interzice fumatul chiar și pe străzi, iar până în 2025 vrea să îl interzică total
Națiunea scandinavă are spații publice limitate, unde oamenii pot fuma, iar fumatul a fost deja interzis în baruri și restaurante din mai 2005, conform DW.
Suedia a făcut un pas mai aproape de a deveni o țară fără fumat, odată cu introducerea de noi legi privind fumatul în locurile publice. Începând cu 1 iulie, suedezii nu mai pot să aprindă țigări în anumite spații publice, cum ar fi locurile de joacă, gările și chiar restaurantele și barurile, iar interdicția a fost extinsă și la țigarete electronice.
Potrivit statisticilor Uniunii Europene, Suedia este țara cu cel mai mic procentaj de fumători, iar ultima măsură face parte din obiectivul premierului Stefan Lofven de a fi o țară fără fumători până în 2025. Cu toate acestea, legea s-a confruntat cu opoziția, iar fumătorul Niklas Qvarnstrom a început un grup pe Facebook împotriva interzicerii fumatului în aer liber. De asemenea, a organizat un mic protest împotriva legilor.
El a declarat că noua lege implică deficiențe morale și personale din partea fumătorilor și că acest lucru a fost nedrept.
Președintele Partidului Liberal, Joar Forssell, s-a îmbrăcat ca o țigară în noaptea dinaintea intrării în vigoare a legii. În plus, el a fumat o țigară după alta la un restaurant stradal din Visby, pe insula Gotland, cu douăzeci de colegi, până când interdicția de la miezul nopții a intrat în vigoare. Ceea ce a făcut ca actul să fie surprinzător a fost faptul că Forssell este un non-fumător.
“Am avut astm bronșicși nu am fumat niciodată, dar este vorba despre libertatea personală care este limitată de lege. Fiecare restaurant ar trebui să poată decide singur ce reguli se aplică,” a spus Joar Forssell pentru ziarul german Bild.
Autoritatea sanitară suedeză consideră legislația drept un pas important în protejarea sănătății oamenilor, precum și reducerea riscurilor asociate fumatului pasiv.