Home Actualitate Un vin premium românesc a fost medaliat...
Actualitate

Un vin premium românesc a fost medaliat cu aur la Concursul „Vinalies Internationales” de la Paris

Chateau Valvis Chardonnay 2017 DOC, un vin din gama premium a Domeniilor Sâmburești, a fost medaliat cu aur la cea de-a 25-a ediție a ”Vinalies Internationales” de la Paris, una dintre cele mai prestigioase competiții din lumea vinului, organizată în luna martie de către Uniunea Oenologilor Francezi.

Un vin premium românesc a fost medaliat cu aur la Concursul „Vinalies Internationales” de la Paris
Un vin premium românesc a fost medaliat cu aur la Concursul „Vinalies Internationales” de la Paris · Foto: Business Magazin

Această certificare reprezintă o recunoaștere a eforturilor de dezvoltare și retehnologizare făcute la Sâmburești pentru un soi atipic pentru această zonă vitivinicolă, în condițiile în care clima din România, în general, este prea puțin călduroasă pentru a produce vinuri premium albe.

 

Competiția s-a desfășurat sub patronajul Uniunii Oenologilor Francezi și al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), iar începând cu ediția din 2019, și al Federației Marilor Concursuri Internaționale de Vinuri și Băuturi Spirtoase (VINOFED).

 

Echipa de evaluatori este formată din oenologi francezi, internaționali și degustători distinși, recunoscuți în lumea vinurilor și care au asigurat un nivel înalt al pregătirii tehnice. Thierry Gasco, fostul Președinte al Uniunii Oenologilor Francezi și organizatorul tehnic al competiției și-a exprimat entuziasmul pentru medaliile de aur care atestă progresul calitativ al vinurilor din întreaga lume. 

 

În cadrul competiției de la Paris, 126 de experți internaționali au analizat nu mai puțin de 3,341 de vinuri din 45 de țări, iar în urma unei evaluări care a constat în degustarea vinurilor în ”orb”, 46% dintre medaliile câștigătoare au revenit vinurilor vinificate în Franța, iar 54% au revenit atât vinurilor din Lumea Veche, cât și din Lumea Nouă.

 

Degustările au fost făcute pe parcusul a mai multor runde, timp de 5 zile, iar fiecărei etichete i s-a atribuit un scor. Degustarea în orb presupune că degustătorii nu cunosc etichetele vinurilor evaluate, nu au informații despre varietățile de struguri din vin, iar punctajele sunt acordate în funcție de calitățile instrinseci ale vinurilor înscrise. Evaluarea vinurilor a fost realizată pe categorii de vin (culoare și si tipul de vin) după o analiză senzorială riguroasă.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună