Un român este unul dintre cei mai puternici manageri din Asia. Are pe mână 4 miliarde de euro
Călin Drăgan a plecat în Țara Soarelui răsare în urmă cu trei ani și a fost promovat de tot atâtea ori. Conduce o afacere de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajați, iar anul acesta a fost desemnat managerul…
Călin Drăgan a plecat în Țara Soarelui răsare în urmă cu trei ani și a fost promovat de tot atâtea ori. Conduce o afacere de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajați, iar anul acesta a fost desemnat managerul anului de către revista japoneză Toyo Keyzai. au fost luate în calcul nu numai evoluția profitului și prețul acțiunilor, ci și gradul de satisfacție al clienților și angajaților.
Călin Drăgan este obișnuit cu premiile, ba chiar pe vremea când era CEO al îmbuteliatorului Coca-Cola în România a primit de la Business Magazin premiul pentru cel mai admirat manager din industria bunurilor de larg consum, la prima ediție a Galei „Cei mai admirați CEO din România“, în urmă cu 5 ani. „Ce-am făcut să merit acest premiu?“ a fost prima sa replică, în discuția informală ce a urmat după festivitate. Criteriile erau, și se mențin, ca la fiecare ediție, extrem de simple și subiective: fusese votat de alți membri ai mediului de afaceri.
Premiul pe care l-a obținut acum de la revista japoneză este deosebit din mai multe puncte de vedere. Călin Drăgan a fost numit la 1 iulie anul trecut representative director, president și CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o companie formată din fuziunea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din țară și al cincilea la nivel mondial, în funcție de venituri. Previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparație, piața băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume, așa cum puncta Business Magazin la numirea sa, în urmă cu un an.
Revista japoneză Toyo Keyzai, care l-a desemnat pe Călin Drăgan președintele anului în mediul de afaceri japonez, a stabilit clasamentul luând în considerare reprezentanți ai companiilor listate la bursa din Tokio, First Section. Clasamentul a fost stabilit în funcție de creșterea capitalizării de piață a companiei de la momentul numirii până în prezent, dar au contat și alți factori. Demn de remarcat este faptul că revista japoneză a luat în considerare evoluția companiei nu numai în ceea ce privește creșterea valorii, ci a acordat importanță și gradului de satisfacție al clienților și angajaților. Pentru evaluare au fost folosiți cinci indici, între care se numără evoluția acțiunilor la bursă pe parcursul ultimului an, profitabilitatea, rata plecărilor angajaților din companie pe parcursul ultimului an, precum și un indice legat de activitățile de responsabilitate socială. „Clasamentul este bazat pe rezultate și reprezintă o recunoaștere nu doar personală, ci a întregii echipe de aici, care reușește să transforme un business stagnant deja de câteva decade. Coca-Cola EJ, Co. Ltd. reprezintă un exemplu pentru mediul de afaceri din Japonia, mediu care încearcă să găsească acum modele pentru repornirea motorelor economiei“, spune Drăgan.
Românul este, la 47 de ani, cel mai tânăr din clasament, „un fapt cu puține precedente în Japonia, țară în care este tradițional acceptat faptul că maturitatea personală și profesională vine mult mai târziu…“. Toți ceilalți reprezentanți de companii din același clasament au peste 57 de ani. Totodată, Drăgan este și singurul străin din acest top, „iar cei care cunosc realitatea mediului de afaceri din Japonia știu că acesta este unul extrem de conservator“, adaugă el. „Pentru mine, vestea desemnării ca «President of the Year» a fost o surpriză. Foarte plăcută, de altfel, din mai multe motive“, spune Călin Drăgan pentru Business Magazin, referindu-se deopotrivă la vârsta sa, la faptul că este expat, dar și la aprecierea legată de evoluția companiei. Este o confirmare a faptului că „un manager român poate livra rezultate oriunde în lume și acestea sunt recunoscute. Cred că această nouă recunoaștere nu face decât să confirme, iar, același lucru“, adaugă Drăgan.
Toyo Keyzai nu este însă singura revistă japoneză care a scris despre el. Un alt exemplu este o revistă cu un profil similar cu al lui Business Magazin, care are un material intitulat „Reformatorul din România“. „M-a amuzat titlul, care nu este legat de Coca-Cola, ci este mai degrabă conexat de brandingul de țară“, spune șeful Coca-Cola EJ. „Pentru cei mai mulți japonezi, România este doar o țară exotică, ascunsă bine după cortina socialismului. De fapt, este o țară dinamică și importantă pentru Coca-Cola în acea regiune a lumii, iar cariera dlui Drăgan s-a dezvoltat în timp ce lucra pentru Coca-Cola Hellenic Botteling Company“, spune revista japoneză editată de Nomura Group, care îi dedică românului mai multe pagini. „La 23 de ani, Călin Drăgan a trăit experiența unei revoluții care a schimbat deopotrivă întreaga lume dar și cursul vieții sale. Acum, Coca-Cola East Japan trebuie să se schimbe. Este foarte incitant de văzut ce va face Drăgan la Coca-Cola EJ și dacă poate reforma compania, așa cum a făcut istoria cu viața sa“, conchide revista japoneză.