Home›Actualitate›Un român a fost rănit și un altul este d...
Actualitate
Un român a fost rănit și un altul este dat dispărut într-un atac care a avut loc marți la Kabul, în Afganistan
Un român a fost rănit și un altul este dat dispărut într-un atac care a avut loc marți la Kabul, în Afganistan, a anunțat Ministerul român de Externe, într-un comunicat.
Un român a fost rănit și un altul este dat dispărut într-un atac care a avut loc marți la Kabul, în Afganistan · Foto: Business Magazin
Cei doi cetățeni români fac parte din personalul civil și sunt angajați pe bază de contract la o firmă internațională ce deservește o bază logistică din capitala afgană. Din informațiile încă neconfirmate oficial, rezultă că unul dintre cetățenii români a fost rănit și se află acum sub îngrijire medicală, iar cel de-al doilea este dat dispărut. Misiunea diplomatică a României se află în contact permanent cu autoritățile locale și este pregătită sa acorde asistența consulară necesară, în baza competențelor legale, precizează MAE.