Un nou semnal de dezgheț al pieței rezidențiale: Adama investește trei milioane de euro într-un ansamblu rezidențial în cartierul bucureștean Berceni
Dezvoltatorul imobiliar Adama, deținut de grupul austriac ImmOfinanz, începe construcția unui ansamblu rezidențial de 77 de unități în cartierul Berceni din București. Investiția în noul complex se ridică la trei milioane de euro și este alocată integral din fondurile companiei.
După ce în anul 2012 compania a reluat dezvoltările post-criză cu faze noi de dezvoltare în proiecte deja existente, ansamblul rezindențial din Berceni, Evocasa Serenia, este primul ansamblu rezidențial ridicat într-o zonă a orașului complet nouă pentru dezvoltator. Lucrările urmează să fie demarate luna aceasta și sunt programate pentru finalizare într-un termen de 12 luni. Noul ansamblu este format din 10 etaje și 77 de apartamente – studiouri și unități cu 2 și 3 camere, fiind localizat în inima cartierului bucureștean Berceni. Antreprenorul general al lucrării este compania românească PlastROM, iar managementul de proiect este asigurat de Vitalis Consulting, companie cu care Adama a colaborat la toate proiectele sale post-criză.
„Sectorul rezidențial din România este una din cele mai importante ținte de pe radarul local al Adama întrucât acest segment cunoaște o creștere graduală în condițiile în care cererea de locuințe dedicată sectorului middle-market este insuficient acoperită. Începând cu ianuarie 2014, am derulat intern o analiză aprofundată a portofoliului comun de terenuri aparținând Immofinanz și Adama pentru a-i stabili fiecăruia cea mai potrivită utilizare, iar pe terenul din cartierul Berceni lansăm prima dezvoltare ca urmare a acestei analize”, declară Laszlo Csiki, CEO Adama Group.
Suprafețele utile ale unităților dezvoltate variază între 36 mp pentru un studio și 63 mp pentru un apartament de 3 camere, prețurile pornind de la 39.900 euro (TVA inclus). Cu această nouă dezvoltare, investițiile post-criză realizate de Adama se apropie de 20 milioane euro, alocate exclusiv din fondurile companiei. Ansamblul rezidențial din cartierul Berceni este al treilea obiectiv investițional după cea de-a doua etapă de dezvoltare din Edenia Titan și Evocasa Optima – București (210 unități și o investiție totală de 14,1 milioane euro) și ultima etapă a Copou Bellevue – Iași (50 unități și o investiție de 1,7 milioane euro).