Un manifest al psihologiei românești moderne, "Psihologia poporului român", de Daniel David, la Polirom
Volumul "Psihologia poporului român", de Daniel David, un manifest al psihologiei românești moderne care are la bază o cercetare derulată între anii 2005 și 2015, a apărut la editura Polirom.
“Cum suntem?”, “Cum credem că suntem?”, “Cum cred alții că suntem?”, “Cum am ajuns să fim așa?” sunt întrebări esențiale atât pentru fiecare persoană, cât și pentru întreaga societatea românească. În volumul “Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, apărut la Editura Polirom, disponibil în librării din această săptămână, psihologul Daniel David oferă, într-o manieră analitică riguroasă și complexă, răspunsuri bine documentate, potrivit editurii Polirom.
“Psihologia poporului român”, un volum monografic apărut în colecția “Psihologie aplicată”, în ediție cartontă, este un demers științific și cultural, dar și un tribut adus de profesorul Daniel David academicianului Constantin Rădulescu-Motru și fondatorului psihologiei experimentale Wilhelm Wundt.
Monografia este conceptualizată de autor în următorul cadru: “Această lucrare este un manifest al psihologiei românești moderne, care, ajunsă la maturitatea științifică după desființarea sa în regimul comunist – când, din cauză că nu s-a aliniat ideologic partidului comunist, a fost acuzată de impostură și caracter subversiv, ajungându-se până la situația ridicolă în care nespecialiștii în psihologie (ex. adesea activiștii PCR sau cei din alte discipline acceptați/recomandați de activiștii PCR) se pronunțau asupra problemelor de psihologie -, își revendică vechea poziție a fondatorilor săi în România: Florian Ștefănescu-Goangă (Cluj-Napoca), Constantin Rădulescu-Motru (București) și Eduard Gruber (Iași). Mai precis și direct spus, psihologia românească modernă țintește să fie nu doar o știință focalizată pe individ și ancorată internațional, ci, după modelele internaționale, una cu mesaj social, care să contribuie și la cultura și dezvoltarea țării. Lucrările clasice asupra psihologiei românilor au apărut la momente de cotitură pentru istoria românilor (de exemplu, pregătirea, formarea și consolidarea statului național românesc). Cred că psihologia românească a ajuns astăzi la forța și maturitatea științifică de a aborda această temă, într-o logică dominant etică (dar cu elemente emice), după modele internaționale, direct, constructiv și fără complexe. Și mai cred că miza integrării noastre în Uniunea Europeană, cu bătaie lungă din punct de vedere istoric, este pentru români un asemenea moment de cotitură în prezent, care cere o astfel de monografie (păstrând proporțiile, așa cum au intervenit decisiv la vremea lor pentru modernizarea țării Școala Ardeleană, Generația Pașoptistă, Junimea Română etc.)”.
Conform Polirom, “Psihologia poporului român” este o carte care sintetizează cea mai amplă cercetare de psihologia poporului român din ultimul veac, derulată între anii 2005 și 2015, și oferă un profil psihologic al românilor ce contrazice nu de puține ori binecunoscutele clișee care circulă despre acesta.
Lucrarea oferă o bază de date și o sinteză a literaturii de specialitate la zi, din care fiecare poate selecta doar partea ce îl interesează, în scopuri practice și/sau de cercetare. Dincolo de inventarierea acestor clișee și în special a autostereotipurilor relevante pentru percepția de sine a românilor, autorul analizează și cauzele lor și, mai important, realizează un profil psihologic bazat pe trăsăturile reale ale românilor și alte două profiluri: potențialul acestora sau ce ar putea fi și modelele care îi ghidează sau ce ar vrea să fie.
“Deși romanii «se cred» așa «cum nu sunt», totuși «se cred» așa «cum ar putea să fie». Așadar, aș spune că proiecția lor – «cum se cred» – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul românilor există o șansă foarte mare pentru dezvoltare și evoluție în direcția unui model psiho-cultural ideal”, spune Daniel David.
“Evident, nevorbind limba română, nu mă pot pronunța direct asupra întregului conținut al monografiei, cu excepția studiului 3, la care am participat și pe care îl consider important. Dar aș sublinia în acest context că, în general, astfel de cercetări asupra caracterului național și relația acestuia cu atribute psihologice de bază sunt fundamentale pentru psihologia inteculturală modernă”, spune dr. Antonio Terracciano, de la Florida State University, autor al articolului “National Character Does Not Reflect Mean Personality Trait Levels in 49 Cultures”, Science, 2005.
Daniel David este profesor de științe cognitive clinice la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, și director fondator al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (integrat în rețeaua internațională MERIL a unităților de cercetare de interes european). De asemenea, este directorul pentru cercetare (și diplomat) al Albert Ellis Institute, New York, și supervizor la Academy of Cognitive Therapy (SUA).
Este editor fondator, coeditor, membru în board-ul editorial al mai multor reviste indexate Web of Science din țară și din străinătate. Este psihologul din România cu cel mai mare indice scientometric Hirsch (și cu cele mai multe citări în domeniu), fiind reprezentant național în European Science Foundation. A reprezentat în țară proiecte majore de cercetare internațională (de exemplu, DREAM în FP7), a publicat în revistele internaționale de top în domeniu și la edituri de prestigiu (printre care Oxford University Press).
A primit un număr mare de premii naționale și internaționale, precum premiul “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române (2012) și Henry Guze Award (2003). În 2008 a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler.
La Editura Polirom a mai publicat: “Psihologie clinică și psihoterapie. Fundamente” (ediția I, 2006; ediția a II-a, 2013), “Metodologia cercetării clinice. Fundamente” (2006), “Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale” (ediția I, 2006; ediția a II-a revăzută și adăugită, 2012), “Fundamente de psihologie evoluționistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei” (în colaborare, 2007), “Dezvoltare personală și socială. Eseuri și convorbiri despre viață cu psihologul Daniel David” (2014) și “Psihologie și tehnologie. Fundamente de roboterapie și psihoterapie prin realitate virtuală” (în colaborare, 2015).