Un fost vicepresedinte al Citigroup, acuzat de deturnarea a 19 mil.dolari din conturile bancii
Fostul vicepresedinte al departamentului de trezorerie al Citigroup, Gary Foster, a fost acuzat de procuratura americana de deturnarea a 19 milioane de dolari din conturi ale clientilor bancii catre un cont privat al sau, transmite Bloomberg.
Foster, in varsta de 35 de ani, a fost arestat duminica pe aeroportul John F. Kennedy din New York, la intoarcerea dintr-o calatorie in Thailanda, si a fost acuzat de frauda bancara, potrivit unui comunicat al procuraturii americane. Bancherul este acuzat ca a transferat bani din diverse conturi deschise la Citiogroup catre contul de lichiditati al bancii si ulterior catre un cont al sau la o alta banca. “Acuzatul se pare ca si-a folosit cunostintele despre operatiunile bancii pentru a comite aceasta infractiune”, se arata in comunicat. Citigroup afirma ca a informat autoritatile imediat ce a descoperit tranzactiile suspecte.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro