Home›Actualitate›Un diamant roz foarte rar, scos la licit...
Actualitate
Un diamant roz foarte rar, scos la licitație pentru 30 - 50 de milioane de dolari
The Pink Legacy (Moștenirea roz), un diamant roz de aproape 19 carate, evaluat la 30 - 50 de milioane de dolari, va fi scos la licitație pe 13 noiembrie, la filiala din Geneva, Elveția, a casei Christie's, potrivit Reuters.
Un diamant roz foarte rar, scos la licitație pentru 30 - 50 de milioane de dolari · Foto: Business Magazin
Diamantul de 18,96 de carate, cu o tăietură dreptunghiulară, din categoria roz aprins (fancy vivid), este în prezent expus la casa Christie’s din Londra.
În istoria de aproape 250 de ani a casei Christie’s, doar patru diamante roz din clasa “fancy vivid” și de peste 10 carate au fost puse în vânzare, iar The Pink Legacy este cel mai mare dintre ele și ar putea stabili un nou record de preț.