Un candidat independent a filmat scene controversate pentru un clip electoral, în incinta primăriei din Iași. Reacția primarului Chirica
Primarul Iașului, Mihai Chirica, declară despre clipul electoral filmat de candidatul independent la europarlamentare George Simion, care conține scene controversate, că a fost filmat în Primăria Iași, dar nu au fost folosite însemnele instituției.
Întrebat, joi, de corespondentul MEDIAFAX, despre clipul electoral filmat de candidatul independent la europarlamentare George Simion, primarul Mihai Chirica a răspuns: „Din imaginile pe care le-am văzut și eu, era filmat în primărie, într-adevăr, dar nu sunt folosite însemnele primăriei, sunt niște uși și niște camere”.
Potrivit edilului, clipul este un fel de parodie care vrea să scoată în evidență faptul că „s-a cam degradat clasa politică și e nevoie să facem o distincție clară între partide și persoane”.
„Din punctul meu de vedere, nefiind un artist, nu pare cea mai inspirată modalitate de abordare, e puțin cam radicală, cam dură, dar din păcate exprimă de foarte multe ori realitatea a ce se întâmplă post-electoral. (…) M-am uitat și eu pe videoclip. Începe cu Parlamentul României și cu George Simion, care vrea să spună că <aveți grijă cum votați partide, votați oameni, nu partide, uite ce se întâmplă după patru ani>, iar acolo sunt niște uși, niște holuri, nu are niciun înscris cu primăria sau cu altceva. E bine, ca promovare e foarte bine, asta îi spuneam și lui George Simion, iar mesajul este foarte pozitiv”, a spus Chirica.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro