Un avion a fost nevoit să își întârzie aterizarea în China deoarece controlorii dormeau în turnul de control
Un avion a fost obligat să se învârtă timp de mai multe minute deasupra unui aeroport chinez înainte de a ateriza deoarece piloții nu au putut lua legătura cu controlorii de trafic aerian, ce dormeau în turn, incidentul generând marți furia și îngrijorarea utilizatorilor de Internet.
Avionul China Eastern Airlines se pregătea să aterizeze pe pista aeroportului din Wuhan, în centrul Chinei, dar apelurile sale de a obține permisiunea de a ateriza au rămas fără răspuns timp de aproximativ un sfert de oră.
Aceasta deoarece controlorii aerieni ațipiseră în post, ceea ce a obligat avionul Boeing 737 să facă cercuri în aer timp de aproximativ zece minute, a anunțat presa chineză.
După un moment de așteptare lung, contactul a fost stabilit în cele din urmă, iar avionul care venea din insula tropicală Hainan, în sudul țării, a putut ateriza în deplină siguranță, potrivit portalului de știri Sina.com.
Controlorii “au adormit timp de câteva ore în timpul serviciului, de aceea (avionul) a fost nevoit să emită multiple apeluri fără să primească răspuns”, au recunoscut autoritățile chineze ale aviației civile, citate de revista financiară Caijing.
O anchetă distinctă a incidentului, produs în urmă cu o lună dar dat publicității abia în ultimele zile, a arătat că în total doi controlori dormeau în momentul respectiv.
Cazul a generat, marți, reacții de idignare din partea utilizatorilor de Internet chinezi, îngrijorați de condițiile de securitate de pe aeroporturile țării.
“Este o misiune obositoare, dar este inexcuzabil să adormi în plină activitate. Viața unor oameni depinde de acești indivizi în turnurile lor de control”, a comentat un utilizator al rețelei Weibo, echivalentul chinez al Twitter.