Un antreprenor din Bucovina face 150.000 de euro cazând turiști în cinci hosteluri
Hostelurile, forma de cazare economică pentru care optează în special tinerii ce își organizează singuri călătoriile și pe care nu îi deranjează să împartă camera cu alte persoane, aduc proprietarilor ce au pariat pe această nișă de piață marje de…
Hostelurile, forma de cazare economică pentru care optează în special tinerii ce își organizează singuri călătoriile și pe care nu îi deranjează să împartă camera cu alte persoane, aduc proprietarilor ce au pariat pe această nișă de piață marje de profit de 20%-30%. Cei care au dezvoltat afaceri cu hosteluri sunt tineri, pasionați de călătorii și mai ales au experimentat această formă de cazare în timpul deplasărilor în alte destinații.
„Prima aventură în turism a început în 2006, când am fondat hostelul Dor de Bucovina din Câmpulung Moldovenesc, într-o zonă istorică de turism cultural-religios. Am transformat în hostel casa părinților mei“, a spus Tudor Maxim, 32 de ani, absolvent al Facultății de Drept, proprietarul lanțului de hosteluri Pura Vida. Particularitatea hostelurilor este aceea că au dormitoare cu mai multe paturi etajate, bucătărie și baie la comun.

Înainte de a demara afacerea cu hosteluri, tânărul antreprenor experimentase cazarea în peste 100 de hosteluri de pe toate continentele, având în vedere pasiunea sa pentru călătorii. Patru luni pe an, antreprenorul călătorește prin lume alături de soția lui.
„Călătoresc foarte mult și am stat de multe ori în hosteluri, încă din 2002. Mi-a plăcut foarte mult spiritul tânăr și dinamic al hostelurilor, facilitățile sale (spațiile comune, bucătăria unde poți găti) și călătorii din toate colțurile lumii cu care te poți împrieteni. De aici a pornit și motivația de-a deschide hosteluri, am vrut să avem experiențele din străinătate și în țară“, povestește Tudor Maxim.
În prezent rețeaua pe care o deține și o conduce, Pura Vida, include cinci hosteluri. Două sunt în București, respectiv Little Bucharest Old Town Hostel și Peaches Hostel, alte două sunt amplasate la mare, în Vama Veche (Pura Vida Beach Hostel și Pura Vida Breeze Hostel), iar unul în Câmpulung Moldovenesc, Dor de Bucovina. Din lanț mai făcea parte un hostel din zona Floreasca, pe care antreprenorul l-a închis însă în februarie. Tariful pentru un loc într-o cameră cu șase paturi este de 52 de lei pe noapte, în timp ce pentru un pat într-o cameră cu 12 paturi este de 37 de lei pe noapte, potrivit prețurilor afișate pe site-ul booking.com pentru hostelul Little Bucharest Old Town Hostel.
Lanțul Pura Vida are o capacitate totală de 250 de paturi în acest moment. În ultimii doi ani antreprenorul a început o dezvoltare mai accelerată, în momentul în care s-a retras din managementul Elevate, agenția de publicitate pe care a fondat-o în 2005. „Investiția în cele patru hosteluri ce funcționează în clădiri închiriate s-a ridicat la 100.000 de euro. Banii au provenit dintr-un credit de nevoi personale și apoi dintr-o linie de finanțare. Eu mă ocup de strategie, marketing, dezvoltare, iar soția mea (de profesie arhitect) de amenajare și finanțe“, a spus el. În prezent, Tudor Maxim negociază închirierea unei alte clădiri pentru transformarea în hostel.

„Cel mai mare cost pe care îl avem, de aproape 50% din cheltuielile totale, este cel cu chiria. În funcție de zonă și de numărul de camere, chiria variază între 1.000 și 5.000 de euro pe lună. Noi închiriem pe cinci ani sau mai mult o clădire. Le explicăm proprietarilor ce vrem să facem cu respectiva clădire. Hostelul este încă un concept necunoscut pe piață, de aceea este greu să îi convingem pe proprietari să ne închirieze“, a spus el.
Cel mai important canal în care sunt promovate hostelurile este cel online. Sistemele de rezervări sunt cele de pe care vin cei mai mulți clienți. „Deși există sute de site-uri de rezervări, totul se rezumă la un singur site: booking.com, de pe care vin 60% din clienții noștri, exclusiv străini. Vin americani, englezi, italieni și am avut chiar și turiști din Coreea de Sud, Japonia sau Malaezia. Sunt călători independenți. Este important să ai recomandări bune pentru că cei care se cazează în hosteluri nu își iau informațiile din media, ci din recomandările altora“, a spus el. Bucureștiul a atras anul trecut 730.000 de turiști străini care au înnoptat măcar o noapte în capitală, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică. Dintre aceștia, 2.800 s-au cazat în hosteluri.
Clienții hostelurilor sunt de cele mai multe ori călători tineri independenți ce explorează lumea cu un buget redus pentru cazare. Clienții aleg un hostel pentru zonă, atmosferă, curățenie și echipă. „Cu cât performezi mai bine și cu cât ai review-uri mai bune, te vei bucura de mai mulți oaspeți.“ Tânărul antreprenor menționează că este foarte important ca cel care vrea să dezvolte un business în acest domeniu să fi avut experiența cazărilor în hostel: „Consider în primul rând că proprietarul de hostel trebuie să fie călător și să îi placă să stea într-un hostel.