Un antreprenor a pornit o agenție de turism în anii '90, și astăzi își duce clienții în concediu în toate colțurile lumii
Deși nu zboară niciodată cu avionul, antreprenorul Alin Burcea a pus, în urmă cu trei decenii, bazele uneia dintre cele mai importante agenții de turism din piața locală, Paralela 45 – companie cu vânzări anuale de zeci de milioane de euro. Cu ce noutăți întâmpină afacerea al 30-lea an de activitate?
Dacă în primul an tour operatorul a avut venituri de 50.000 de dolari și opt angajați, în 2019 agenția de turism a înregistrat un volum de vânzări de 70 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de sezonul anterior, și un număr de circa 280 de angajați. Pentru anul acesta reprezentanții businessului așteaptă un volum de vânzări de 80 de milioane de euro, locurile în excursiile oferite fiind deja rezervate în proporție de circa 35%. „Vedeta a fost în 2019 vânzarea online, care a început timid în 2018, cu 2,5 milioane de euro, în 2019 a evoluat foarte bine, la 3,5 milioane, și estimăm 5 milioane de euro la finalul sezonului 2020”, spune Valentina Ene, director executiv.
Agenția a fost fondată în urmă cu trei decenii de către Alin Burcea și un asociat, Adrian Grigorescu, cei doi fiind la acea vreme colegi la Întreprinderea de Turism, Hoteluri și Restaurante. De-a lungul celor 30 de ani de activitate, în jur de 1,8 milioane de turiști au plecat în concediu prin intermediul companiei. Primul sediu al tour operatorului a fost deschis în Capitală, pe bulevardul Regina Elisabeta, într-o fostă florărie. „Pe 6 iunie, când am deschis, era coadă la intrare”, își amintește Alin Burcea. Inițial, clienții veneau pentru turism intern, în special litoral și balneo. După trei luni a fost organizată prima excursie în afara țării, cu autocarul, la Istanbul, prețul fiind de 25 de dolari și 500 de lei.
Un an mai târziu au lansat o destinație mult mai îndepărtată – China, care a fost primită bine în rândul publicului local. Au urmat Grecia, Egipt, pentru litoral și circuite, apoi zborul charter spre Antalya, aflată și astăzi în topul celor mai căutate destinații de către turiștii români. „În primul an au fost 2.000 de turiști. Anul trecut, au fost de 12 ori mai mulți. E cea mai căutată destinație pentru vacanța de vară, iar numărul orașelor de unde se zboară spre Antalya e în creștere”, notează Burcea. Tot în anii ’90 compania a venit cu ceva nou pe piață: vacanțe în țările unde erau organizate campionatele mondiale de fotbal: SUA, Anglia, Franța și Belgia.
Anual, agenția organizează peste 600 de zboruri charter către diverse destinații din Europa, cu plecare din marile orașe din România. „În sezonul 2019 am atins 94% grad de ocupare pe cursele charter”, spune Valentina Ene. În prezent businessul deține 50 de puncte de lucru proprii răspândite atât în București, cât și la nivel național, dintre care trei au fost deschise anul trecut, în Capitală, în Miercurea Ciuc și în Focșani. „Nu sunt un mare fan al deschiderii de birouri fizice, pentru că se trece mult pe online. Probabil în acest an vom mai deschide două”, precizează CEO-ul companiei.
O nouă tendință în rândul românilor este reprezentată, potrivit antreprenorului, de croaziere. „În ultimii ani românii au intrat mult pe croaziere pentru că există și unele accesibile, la 400-600 de euro. Noi suntem specializați mai ales pe croaziere de grup. Vindem și individual, dar cea de grup are avantajul că are un ghid care stă după tine.” De asemenea, și zona de ticketing (vânzarea de bilete de avion) spune că este în creștere.
Printre noutățile anului 2020 se numără cursele charter spre Antalya cu plecare din Constanța, Craiova și Satu Mare. „Constanța e lansată prima, merge excepțional, are astăzi un grad de ocupare de 35%, mult peste media pe care o așteptam la această vreme”, spune Ondina Dobriban, director general al companiei. Spre Antalya compania are în prezent zboruri din 14 orașe. O altă noutate, tot în Turcia, este reprezentată de cursa din Cluj-Napoca spre Bodrum, de unde se pot vizita, mai departe, stațiunile învecinate Kușadasi și Marmaris. Din cursele nou lansate fac parte și charterele din Târgu-Mureș și Oradea spre Heraklion și din Capitală spre Mykonos.
În paralel cu stațiunile turcești (Antalya și Bodrum) și grecești (Chania, Heraklion, Corfu, Rodos, Mykonos), din oferta agenției pentru 2020 fac parte zboruri charter sau curse regulate spre Spania (Costa Blanca, Costa Brava, Costa del Sol, Palma de Mallorca, Tenerife), Italia (Coasta Amalfitană, Ischia, Sardinia, Sicilia, Toscana), Egipt (Sharm el Sheikh și Hurghada), Ciprul de Nord și de Sud, Portugalia (Cascais și Estoril), Tunisia, Mauritius, Maldive, Seychelles, Indonezia sau Emiratele Arabe Unite.
Un alt segment important în portofoliul tour operatorului este reprezentat de circuite, compania organizând în prezent în jur de 160 de excursii pe toate continentele, cu plecare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu și Budapesta. Anul acesta agenția a inclus în ofertă o serie de croaziere în insulele grecești, Turcia și Veneția, dar și spre destinații mai îndepărtate, printre care China (Tibet și Yangtze), Japonia și Coreea de Sud, Namibia, Senegal, SUA (Miami), Alaska și Yukon și Noua Zeelandă. Circuitele precum cele spre Japonia și Coreea de Sud, arată, potrivit Ondinei Dobriban, cât de mult „au evoluat preferințele și veniturile turiștilor”.
În ceea ce privește unul dintre cei mai importanți catalizatori ai turismului intern – voucherele de vacanță – antreprenorul spune că pentru anul acesta țintește venituri de peste 3 milioane de euro numai pe litoral. „Voucherele au fost într-adevăr un impuls puternic pentru vânzarea turismului intern”, spune Burcea. În schimb, zona de incoming încă nu reprezintă un focus pentru autorități, susține executivul. „La incoming facem tot ceea ce se poate pentru o țară cu un brand foarte slab.” Burcea menționează, totodată, că pentru a impulsiona acest segment, plănuiește fuziunea cu o companie de profil din piața locală, fără a preciza numele respectivului jucător.
Potrivit lui, anul trecut au călătorit în România, prin intermediul Paralela 45, în jur de 2.000 de turiști străini, estimările pentru anul acesta vizând un număr de 2.400 de persoane.
În paralel cu zona de turism, antreprenorul este implicat și în sectorul imobiliar, unde a investit în achiziția unor apartamente de vacanță în stațiunile Neptun, Mamaia și Predeal. Stil, un hotel de 30 de camere amplasat în Capitală, și Club Lac Snagov, un complex amplasat pe malul lacului Snagov, format din trei blocuri cu 78 de apartamente, sunt alte două proiecte ale executivului. Construcția complexului din Snagov, ridicat cu o investiție de 7 milioane de euro, provenite în mare parte din fonduri proprii, la care s-a adăugat un credit bancar de 1 milion de euro, a început în 2007 și s-a finalizat anul trecut, între 2009 și 2013 intrând în conservare, din cauza crizei economice.