Un angajat al Consulatului Marii Britanii la Hong Kong a fost arestat în China
Un angajat al Consulatului Marii Britanii la Hong Kong a fost arestat în China, în timp ce încerca să se întoarcă dintr-o vizită la Shenzhen, informează The Guardian și Reuters.
Simon Cheng, în vârstă de 28 de ani, se întorcea dintr-o vizită la Shenzhen pe 8 august și se îndrepta spre Hong Kong, însă iubita sa a declarat că nu a mai primit niciun mesaj de la acesta după acea dată. Ea a mai adăugat că autoritățile din Hong Kong le-au comunicat membrilor familiei lui Cheng că acesta a fost reținut în China din motive necunoscute.
Autoritățile britanice s-au declarat îngrijorate de situația bărbatului. „Suntem foarte îngrijorați în legătură cu informațiile potrivit cărora un membru al echipei noastre a fost reținut în timp ce se întorcea în Hong Kong, de la Shenzhen”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul britanic de Externe. „Oferim sprijin familiei sale și încercăm să obținem mai multe informații de la autoritățile din Guangdong și Hong Kong”, adaugă instituția.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro