Un an de la moartea lui Steve Jobs - Apple bifează erori de marketing în serie

Povestea lui Steve Jobs

(COVER STORY, Jobs, tiranul, oct. 2011)

Va rămâne probabil în istoria lumii drept Managerul. Și Antreprenorul. A lansat produse nemaivăzute, a scris istorie și probabil mulți vor ezita de-acum înainte să mai îmbrace o helancă neagră, pe care să o asorteze cu blugi și pantofi sport. Cine a fost totuși personajul Steve Jobs?

Este aproape imposibil să vorbești acum despre Steve Jobs, la câteva zile de când s-a stins din viață, fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Și nimeni nu poate contesta faptul că a devenit de-a lungul ultimelor câteva decenii o adevărată emblemă în Silicon Valley, nu doar pentru felul în care a făcut din Apple una dintre cele mai valoroase companii din lume, dar și pentru stilul carismatic prin care a clădit imaginea acestui imperiu.

Mai puțini știu însă realitatea. În spatele acestei măști atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputația mai puțin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh și coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, președintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acționează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ține de promisiuni, nu respectă obligații, nu vine de multe ori la întâlniri sau ședințe și este adesea iresponsabil. Și pare să fi avut dreptate.

Steve Jobs n-a dat niciodată prea mare importanță regulilor. Mașina lui, spre exemplu, era destul de ușor de recunoscut în parcarea sediului din Silicon Valley al Apple. Era singura fără plăcuțe de înmatriculare, parcată mai mereu în locurile rezervate persoanelor cu dizabilități, doar pentru că nu avea răbdare să caute un loc cum făceau toți ceilalți angajați, fie ei programatori sau executivi din companie. Era, totodată, și singura mașină nemțească foate puternică și rapidă – o pasiune moștenită de la tatăl său, în ciuda stilului său de viață destul de umil prin comparație cu grandoarea de care dădeau dovadă alți titani ai tehnologiei. Decenii întregi a condus mai întâi modele Porsche și apoi Mercedes, automobile care l-au inspirat și pentru designul primelor computere produse de Apple.

Nici banii n-au fost foarte importanți pentru Steve Jobs. Nimic de zis, n-a dus lipsă, dată fiind averea estimată de revista americană Forbes la 7 miliarde de dolari (5,27 miliarde de euro) pe care a construit-o mai mult din acțiunile deținute la Disney decât din cele de la Apple, însă implicarea lui în compania pe care a fondat-o în urmă cu 35 de ani n-a fost nici pe departe pentru recompensele materiale. Salariul lui Jobs a fost, cel puțin în ultimii 14 ani, de când s-a întors în companie după o absență de mai bine de un deceniu, de numai un dolar pe an.

A clădit practic un adevărat imperiu de peste 300 de miliarde de dolari fără să-i pese de componenta financiară, ci doar pentru distracție, motivat fiind de dorința de a oferi cele mai spectaculoase produse. Și a făcut acest lucru punând o presiune enormă pe oamenii din companie. Nu degeaba există atâtea povești care îl descriu drept un tiran ce înspăimânta angajații și pe cei din jur, cu o încăpățânare și un temperament greu de controlat care îl împingea la izbucniri nervoase asupra subalternilor și la concedieri făcute pe loc, uneori din motive cât se poate de neînsemnate.

L-a dat afară pe Jeff Raskin, spre exemplu, când a aflat de nemulțumirile exprimate în ce-l privea. Sau a concediat o asistentă pentru că i-a cumpărat o altfel de apă minerală decât cea pe care o dorea. “Până și cel mai favorizat angajat poate să ajungă să primească o mulțime de reproșuri din partea lui”, spunea Edward Eigerman, un inginer din cadrul Apple, într-un interviu acordat mai demult revistei americane Wired. “Aici îmi este frică să nu fiu concediat mai mult decât în oricare altă parte unde am lucrat”, a completat el și, de cele mai multe ori, soluția pentru a nu cădea pradă toanelor lui Jobs era pur și simplu să-l evite pe holurile clădirii de birouri și să nu-i răspundă la telefon. “Nimeni nu îl salută și angajaților, în special mai noi sau fără funcție înaltă, le e frică de el”, povestea un alt angajat al Apple.