Home Actualitate ULTIMA ORA. Doliu in lumea muzicii. Anun...
Actualitate

ULTIMA ORA. Doliu in lumea muzicii. Anuntul, facut in urma cu scurt timp

Tenorul Corneliu Murgu, aflat la cârma Operei Naționale Române din Timișoara timp de 19 ani, a murit.

ULTIMA ORA. Doliu in lumea muzicii. Anuntul, facut in urma cu scurt timp
ULTIMA ORA. Doliu in lumea muzicii. Anuntul, facut in urma cu scurt timp · Foto: Business Magazin

„Tristă aniversare a Operei Naționale Române din Timișoara la împlinirea a 74 de ani de la primul spectacol al acestei instituții. Marele tenor de talie internațională Corneliu Murgu și cel care a condus timp de 19 ani destinele Operei timișorene a trecut astăzi în eternitate”, anunță Opera Națională Română din Timișoara.

Potrivit Operei Naționale București, tenorul Corneliu Murgu a urmat Conservatorul din Florența, iar mai apoi a obținut importante premii de interpretare și contracte cu cele mai renumite teatre de operă italiene.

După debutul său excepțional la Opera Metropolitan din New York, a fost invitat cu regularitate pe scenele celebre din Statele Unite.

De la debutul vienez, cariera sa internațională a fost una de referință. A cântat pe scenele operelor din Berlin, München, Frankfurt, Köln, Stuttgart, Zürich, Avignon, Paris, Lyon, Toulouse, Bordeaux, Montpellier, Lisabona, Las Palmas, Bilbao, Barcelona, Melbourne, Rio de Janeiro, Johannesbourg, Tokyo, Odessa. A evoluat de nenumărate ori în Italia, la Veneția, Roma, Napoli, Trieste. La Scala din Milano a debutat în „Aida” de G. Verdi sub conducerea lui G. Patané. În 1994 a interpretat rolul „Otello” de G. Verdi la Arenele din Verona.

Pe continentul american a debutat în 1982 la Metropolitan Opera din New York, în spectacolul „Bal Mascat” de G. Verdi, urmat de reveniri triumfale pe scenele lirice din New York, Philadelphia, Pittsburg, New Orleans, Palm Beach, Denver. Cu rolul Otello debutează la Opera din Montpellier, participă la inaugurarea Operei Bastille din Paris și colindă marile teatre din Franța.

A condus cursuri de măiestrie artistică la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și Craiova. A participat la numeroase concerte organizate de UNESCO și UNICEF. A fost membru fondator al Societății Filarmonice din Timișoara.

A primit Ordinul Serviciului Credincios în rang de Cavaler, acordat de Președintele României.

A fost Director General al Operei Naționale Române Timișoara din anul 2000 până în anul 2019.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună