Home Actualitate TVR a finalizat oficial licitația prin c...
Actualitate

TVR a finalizat oficial licitația prin care a cumpărat 140 de mașini cu 2,57 de milioane de euro

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a finalizat oficial licitația prin care a cumpărat 140 de autoturisme, valoarea totală a contractului încheiat în acest sens cu societatea BCR Fleet Management fiind de 2,57 de milioane de euro, fără TVA.

SRTv a atribuit acest contract de achiziționare a 140 de autoturisme prin leasing operațional societății BCR Fleet Management SRL, în data de 23 septembrie, potrivit unui anunț publicat vineri pe e-licitatie.ro.

Valoarea totală finală a contractului este de 2.573.400 de euro, fără TVA (11.327.849,46 de lei).

Contractul a fost atribuit printr-o procedură de licitație deschisă, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.

TVR a primit trei oferte, însă a fost admisibilă doar una, conform anunțului publicat de TVR.

Durata contractului este de patru ani. Din valoarea contractului se va scădea suma de 103.582,89 euro reprezentând contravaloarea parcului auto al SRTv care va fi preluat de firma de leasing prin contract de vânzare-cumpărare.

Valoarea totală finală a contractului de 2.573.400 de euro, fără TVA, este la jumătatea celei pe care o estima TVR în septembrie 2013, când a anunțat demararea efectivă a procedurii de cumpărare a celor 140 de autoturisme. Potrivit unui anunț postat pe 25 septembrie 2013, pe site-ul e-licitatie.ro, SRTv anunța că va achiziționa 140 de autoturisme prin leasing operațional, valoarea estimată a acestora fiind de 5.115.200 de euro fără TVA.

Societatea BCR Fleet Management a fost desemnată câștigătoarea licitației încă din prima parte a acestui an, după cum agenția MEDIAFAX a relatat în 19 februarie. Însă contractul nu a putut fi semnat atunci din cauză că SRTv nu avea la momentul respectiv un consiliu de administrație.

Într-o conferință de presă organizată pe 5 martie la sediul TVR, Liviu Nicolescu, coordonator cu atribuții de director al Direcției Studiouri Centrale din TVR, a confirmat că procedura în cazul acestei licitații s-a finalizat.

“A fost declarat câștigătorul, care este BCR Fleet Management în asociere cu BCR Leasing. Valoarea la care a fost atribuit contractul este în jur de 2,5 milioane de euro pentru 140 de mașini. La această valoare a contractului nu se cumpără pur și simplu 140 de mașini. Ci acesta este costul unui leasing pe patru ani, costul unui leasing care cuprinde dobânda bancară pentru creditarea mașinilor pentru patru ani de zile, cuprinde full service, cuprinde anvelope, taxă RCS, impozitele mașinilor, cuprinde foarte multe lucruri care au fost uitate întotdeauna atunci când s-a speculat în presă despre acest contract”, a spus Liviu Nicolescu.

Nicolescu a spus că cele 140 de mașini “erau foarte necesare” pentru TVR. “Este un contract foarte avantajos. Nu sunt numai autoturisme, sunt și microbuze, sunt și mașini de teren. Cele 140 de mașini se cumpără în loc de 190. Scoatem 190 din curte (curtea TVR, n.r.) și băgăm 140”, a spus Liviu Nicolescu.

El a precizat că în TVR există mașini prin al căror plafon au crescut copaci. “Numai ca să încălzim garajul în care le cârpim pe cele din prezent cumpărăm 40 de tone de motorină pe iarnă”, a spus Nicolescu.

Potrivit acestuia, 50 de mașini din cele 140 nou achiziționate vor merge la cele cinci studiouri teritoriale ale SRTv.

Licitația a fost demarată de fostul Consiliu de Administrație (CA) al TVR, care era condus de președintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu. Fostul CA a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. Ulterior, la conducerea TVR a fost numit Stelian Tănase.

Pe 22 mai 2013, Claudiu Săftoiu, fostul președinte-director general al Televiziunii Române, a declarat, pentru MEDIAFAX, că parcul auto al TVR are nevoie de o “împrospătare”, precizând că există bani în acest sens în bugetul estimat pentru exercițiul financiar al televiziunii publice în 2013.

Totodată, Claudiu Săftoiu a spus că în CA ale SRTv s-a aprobat achiziționarea unui nou parc de mașini prin sistemul buyback.

“În sensul acesta, noi deja avem finalizată, la 27 aprilie, o licitație de ofertă pentru evaluarea activului de autoturisme din SRTv. Această firmă – SC Tehnoconcept Expert SRL – va face o evaluare cu privire la o valoare nominală a întregului parc auto, pentru ca aceasta să se constituie într-un avans la un contract de leasing pentru obținerea autoturismelor. Prin urmare, în bugetul de anul acesta, noi achiziționăm prin leasing, ceea ce înseamnă că încercăm să valorificăm flota veche de autoturisme ca avans la contractul de leasing. Cheltuiala va fi așadar una minimă, nu știm acum însă ce valoare va avea contractul de leasing. De aceea nu pot oferi o sumă”, a spus atunci Claudiu Săftoiu.

El a mai spus că “cea mai veche mașină pentru achiziția de tip buyback este din 1993, iar cea mai nouă, din 2006”.

“Necesitatea schimbării parcului auto este una stringentă cu atât mai mult cu cât costurile de întreținere sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce uzura morală crește”, a spus Claudiu Săftoiu. El a precizat că SRTv a încercat mai întâi să vândă mașinile ieșite din uz către salariați, însă fără rezultate.

La momentul respectiv, Săftoiu a mai spus că, după ce firma Tehnoconcept Expert SRL va evalua valoarea parcului auto activ al TVR, va putea fi inițiat procesul de cerere de ofertă pentru cumpărarea mașinilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună