Turcia în a cincea zi de proteste: Mii de oameni continuă manifestațiile. Un tânăr a murit după ce a fost împușcat
Mii de persoane continuau să manifesteze în noaptea de luni spre marți în Piața Taksim, în centrul Istanbulului, și în zeci de orașe din Turcia, în a cincea zi consecutiv, marcată de noi confruntări între polițiști și manifestanți, relatează AFP.
Un semn al agravării nemulțumirii, una dintre cele mai importante confederații turce a îndemnat la o grevă de două zile, începând de marți, cu scopul de a denunța recurgerea statului la “teroare” împotriva contestatarilor.
Pentru prima dată de la începutul acestei mișcări, a fost semnalată moartea a două persoane în legătură cu tulburările. Uniunea medicilor turci a anunțat că un tânăr a fost ucis duminică seara la Istanbul de o mașină care a intrat în mulțime, iar un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit luni la spital după ce a fost împușcat în timpul unei manifestații în sudul Turciei, potrivit postului NTV.
La Ankara, poliția a dispersat luni seara cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă grupări ostile Guvernului islamisto-conservator condus de Recep Tayyip Erdogan. În schimb, premierul a negat orice derivă autoritaristă și a respins ideea unei “primăveri turce”, dând asigurări din Maroc, unde se afla în vizită, că situația în țara sa este pe cale să se detensioneze.