Home Afaceri Trei tineri fac bani din masa de prânz a...
Afaceri

Trei tineri fac bani din masa de prânz a corporatiștilor: "Am ales un concept potrivit pieței locale“

Cu experiență în domenii conexe și observând o nișă neexploatată în România, trei tineri au fondat afacerea LifeBox, ce propune un concept nutrițional modern, dedicat celor care vor să mănânce sănătos și se lovesc de marea problemă a vremurilor noastre, lipsa timpului. După primele trei luni de rezultate pozitive se declară convinși de succes, estimând o cifră de afaceri de circa o jumătate de mi…

“Am văzut acest concept în afara țării și am înțeles că în România există o nevoie tot mai mare pentru un astfel de proiect. Oamenii au tot mai puțin timp liber dar, în același timp, vor să aibă o alimentație sănătoasă. În acest moment, suntem convinși că am ales un concept potrivit pieței locale“, declară Florin Scarlat, cofondator al firmei LifeBox. Pe de altă parte, ideea de a dezvolta un business în acest domeniu a venit și din faptul că fondatorii au activat în această zonă în ultimii ani. Florin Scarlat a ocupat timp de 10 ani funcția de director operațional în cadrul unui lanț de restaurante cu prezență internațională, al doilea cofondator are o experiență de peste trei ani în zona de online food ordering, iar cel de-al treilea este din Polonia și ocupă funcția de director de dezvoltare în cadrul unei rețele internaționale de restaurante cu origine poloneză.

De la idee până la punerea sa în practică drumul a durat circa un an și jumătate, timp în care fondatorii s-au documentat asupra comportamentului de consum alimentar și au învățat ”lucruri noi despre ceea ce înseamnă să te hrănești corect. Am testat multe idei și am selectat oamenii potriviți pentru noi“, declară Scarlat.

Valoarea investiției inițiale, cumulată pe cele trei luni de activitate, a fost de circa 120.000 de euro. Cea mai însemnată cheltuială a fost investiția inițială, direcționată către spațiul de producție și birouri și reprezentând un buget total aproximativ de 80.000 euro. O investiție consistentă a fost dedicată și pentru crearea platformei online, construită de propria echipă de IT de la zero; au decis să importe ambalajele din Polonia, pentru a miza pe originalitate în ceea ce privește aspectul. ”Dincolo de asta a fost nevoie de multă muncă și pot spune că lucrăm încă la perfecționarea acesteia, încercând să venim constant cu funcționalități noi care să ușureze procesul de comandă“, spune antreprenorul.

”LifeBox pune accentul pe un produs echilibrat, corect din punct de vedere nutrițional, care se îmbină armonios cu gustul“ este scurta descriere pe care o face Scarlat produsului său, precizând că obiectivul principal nu constă neapărat în cantitatea și numărul de kilocalorii din farfurie, deși se ține cont în meniuri și de aceste aspecte. Pentru a îmbina cele două criterii, echipei LifeBox s-au alăturat doi specialiști, un bucătar profesionist și un medic nutriționist specializat în tratamentul obezității infantile. ”Împreună, cei doi concep meniurile zilnice oferind preparate de calitate din punct de vedere nutrițional, cu gust, și totodată calculate corect din punctul de vedere al aportului caloric pentru a se adapta stilului de viață al clientului“, spune antreprenorul.
Astfel au luat naștere cele patru tipuri de meniuri: OptimBox, VeggieBox, FishBox sau SportBox; acestea pot fi comandate zilnic sau în avans pe o perioadă de până la patru săptămâni, costurile pornind de la 64 lei pe cutie, care presupun alimentația completă pentru o zi întreagă.

Cutiile conțin trei mese principale și două gustări în cazul meniurilor optim, veggie și fish și patru mese mari în cazul meniului sportiv. ”Cea mai mare provocare a fost conceperea meniului, de la calculul numărului de calorii la asocierea de ingrediente. Deși din punct de vedere nutrițional un produs se alcătuiește urmând reguli de bază, în industrie sunt foarte multe teorii privind produsele mai mult sau mai puțin sănătoase, cât și despre asocierea lor“, declară Scarlat.

Fiecare tip de meniu se adresează unei anumite nișe, în funcție de stilul de viață al consumatorului și preferințele sale alimentare. De exemplu, OptimBox, care este și cel mai solicitat tip de meniu, e destinat celor care mănâncă inclusiv carne, își doresc și o varietate cât mai mare a preparatelor culinare și țin la siluetă. VeggieBox este dedicat celor care preferă o alimentație ovo-lacto-vegetariană și planurile vizează transformarea acestuia într-un meniu de post, potrivit și pentru vegani; FishBox a fost creat special pentru cei care preferă pește și fructe de mare. SportBox a fost conceput pentru a susține rutina de antrenamente fizice oferind un cumul de proteine, grăsimi și carbohidrați necesar sportivilor care au nevoie de putere și masă musculară.

Din experiența acumulată de la lansare și până acum, antreprenorul spune că 70% din clienții LifeBox sunt femei, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani și venituri peste medie, iar cei mai mulți dintre clienți preferă ca meniurile să le fie livrate acasă, în intervalul 8-9 dimineața, astfel încât să își asigure hrana pentru întreaga zi, indiferent de programul lor. În acest moment, LifeBox are peste 350 de clienți constanți, pe bază de abonamente lunare, iar în total a avut peste 7.000 de livrări în București. ”Am pornit în urmă cu trei luni cu o echipă formată din doar șase oameni și suntem bucuroși să spunem că acum avem, în total, 17 membri. Departamentul pe care am suplimentat cu cea mai mare forță de muncă a fost, desigur, producția“, spune Scarlat. De la un singur bucătar chef, firma a ajuns acum la patru bucătari și șase ajutoare, iar pe partea de livrare există 10 persoane.

Iar rezultatele pozitive înregistrate până acum îi motivează pe antreprenori să facă următorul pas: extinderea în afara Capitalei, drept pentru care se află deja în discuții avansate pentru a lansa conceptul cât mai curând și în Cluj. Alte orașe pe care le au în vedere sunt Timișoara, Brașov și Constanța, însă, cel mai probabil, acestea vor fi incluse în planul de extindere din 2018. Pe lângă extinderea în Cluj, până la finalul anului LifeBox își dorește să suplimenteze oferta de meniuri, astfel încât să acopere și alte nișe de interes. Mai precis, vor să ofere și meniuri pentru copii, vegane și un meniu fără gluten.

Florin Scarlat spune că până în prezent obiectivele au fost atinse, iar dacă ar fi să previzioneze rezultatele pentru întreg 2017, consideră că LifeBox va încheia anul cu o cifră de afaceri de aproximativ 500.000 de euro. ”Feedbackul pozitiv pe care îl primim zi de zi ne confirmă faptul că am adus pe piață un produs necesar pentru români și că de aici înainte avem multe posibilități de extindere. Cu siguranță vedem o extindere accelerată a afacerii în marile orașe din țară“, afirmă antreprenorul. În acest sens, LifeBox se află în discuții cu diverși parteneri în ceea ce privește extinderea portofoliului de produse și fondatorii speră ca în următorii 2-3 ani aceste idei să devină realitate. ”Știm că doar 2% din populația României este activă fizic de cel puțin trei ori pe săptămână. Așadar, acesta este segmentul de piață pe care îl vizăm inițial, urmând ca ulterior, prin informațiile pe care le vom comunica, să atragem și segmente ale populației care vor să schimbe ceva“, spune Scarlat.

El susține că 48% din populația țării este supraponderală. |n opinia sa, cel mai mare impediment al acestui tip de afacere ar reprezenta obiceiul de consum, care nu are rădăcini în comportamentul românului, iar cea mai mare oportunitate identificată este legată de lipsa unui produs asemănător pe piața locală. ”Tendința majoră, așa cum spuneam și la început, este faptul că românii își doresc să mănânce sănătos, impedimentul major fiind lipsa timpului. Am sesizat că românii devin mult mai conștienți de ceea ce mănâncă și încep să își modifice comportamentul alimentar, reducând aportul de zahar și grăsimi saturate din alimente“, declară cofondatorul LifeBox. Pe termen lung, antreprenorii își propun să extindă conceptul LifeBox și la nivel de restaurante, unde să ofere clienților mâncare sănătoasă.

Comerțul online din România a înregistrat în 2016 cea mai mare creștere din Europa, de 38%, mai mult decât dublu față de media europeană, de 15%, anunță Asociația Română a Magazinelor Online din România (ARMO), citând rezultatele raportului european privind comerțul electronic publicat de organizația Ecommerce Europe. De asemenea, ARMO se așteaptă ca piața comerțului online din România să depășească 2,5 miliarde de euro și are potențialul de a-și dubla valoarea până în 2020, cu condiția creșterii investițiilor și a suportului autorităților pentru dezvoltarea aptitudinilor digitale în rândul populației, coroborată cu cea a infrastructurii digitale.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună