Trei mari bănci din Grecia au împrumutat 2 miliarde euro de la Banca Greciei prin finanțare de urgență
Trei din cele mai mari patru bănci din Grecia au împrumutat circa 2 miliarde de euro de la Banca Greciei, printr-o linie de finanțare de urgență aprobată de BCE, în condițiile retragerilor de fonduri ale deponenților determinate de incertitudinile politice, potrivit unor surse citate de Reuters.
Înainte de alegerile din 25 ianuarie, Banca Greciei a solicitat Băncii Centrale Europene (BCE) să aprobe înființarea unei linii de finanțare de urgență (ELA) pentru toate marile bănci elene, respectiv National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank.
Băncile din Grecia se confruntă cu o nouă criză, după ce partidul de extremă-stânga Syriza condus de Alexis Tsipras a venit la putere săptămâna trecută cu promisiunea de a ieși din programul internațional de susținere financiară.
BCE, care a aprobat facilitatea de finanțare pentru o perioadă de două săptămâni, va evalua din nou situația miercuri, într-o ședință care s-ar putea dovedi tensionată.
Bundesbank, banca centrală germană, nu este de acord ca Grecia să utilizeze o astfel de finanțare, considerând că ar putea fi folosită pentru susținerea unei noi emisiuni de titluri pe termen scurt a guvernului, care altfel ar fi mai greu de plasat sau mai costisitoare.
Sursele au spus că băncile elene au împrumutat aproximativ 2 miliarde de euro de la Banca Greciei, de la aprobarea facilității pe 21 ianuarie, dar au refuzat să numească instituțiile financiare.
Banca a Greciei a făcut solicitarea la BCE după ce Eurobank și Alpha Bank au cerut acces la astfel de fonduri, ca măsură preventivă. Clienții băncilor elene au început să retragă bani înainte de alegeri, iar tendința s-a menținut și după scrutin, cu toate că a încetinit în această săptămână.
Instituțiile financiare elene au depins în mare măsură de acest sistem de finanțare, în perioada de vârf a crizei datoriilor, din 2012, dar au rambursat fondurile împrumutate la începutul anului trecut.
Șefii băncilor centrale din zona euro se întâlnesc la fiecare două săptămâni și în teorie pot opri oricând finanțarea de urgență, dar acest fapt este improbabil.
Chiar și după încheierea programului internațional de salvare al Greciei la sfârșitul lunii februarie este probabil ca băncile elene să păstreze accesul la finanțare din partea băncii centrale, atât timp cât guvernul de la Atena este angajat în negocieri privind programul de reformă cu liderii zonei euro, au declarat doi oficiali europeni.
Acest fapt elimină riscul imediat ca Grecia să fie nevoită să iasă din zona euro, problemă care ar apărea dacă statul și băncile elene nu se vor mai putea finanța.
Există un plafon de 15 miliarde de euro pentru datoriile băncilor acumulate prin finanțare de la băncile centrale, dar Grecia a solicitat o majorare cu 10 miliarde de euro a acestei limite, a relatat marți publicația Kathimerini.
În locul folosirii lichidităților de urgență, Bundesbank vrea utilizarea de fonduri alocate băncilor în programul de salvare, potrivit unor persoane apropiate situației.