Tranzacție surpriză: Un investitor american care a lucrat în biroul Șefului de Cabinet al președintelui Obama a cumpărat producătorul de oțel Artrom Steel Tubes Slatina
Artrom Steel Tubes, producător român de tevi din oțel fără sudură cu sediul în Slatina și Reșița, va fi preluat de către GLGH Steel, subsidiară a fondului de investiții american Great Lakes Global Holdings din Chicago, fondat de Adam Hitchcock.…
Artrom Steel Tubes, producător român de tevi din oțel fără sudură cu sediul în Slatina și Reșița, va fi preluat de către GLGH Steel, subsidiară a fondului de investiții american Great Lakes Global Holdings din Chicago, fondat de Adam Hitchcock.
„Suntem încântați de realizarea acestei achiziții. Artrom Steel Tubes S.A. este o companie industrială puternică, modernă cu sediul în România, cu perspective de viitor și potențial global. Sperăm să-i susținem creșterea în anii următori, în dezvoltarea de noi piețe în Europa, America de Nord și nu numai.”, a declarat Managing Partner GLGH, Adam Hitchcock.
Acordul de cumpărare de acțiuni pentru achiziția Artrom a fost încheiat în noiembrie între GLGH Steel și foștii proprietari sârbi ai Artrom. Tranzacția este supusă aprobărilor de reglementare necesare din partea autorităților române.
„Deoarece suntem interesați să explorăm noi oportunități pentru Artrom sperăm ca noul guvern să poată face cât mai repede posibil pașii necesari pentru a permite Artrom să își desfășoare activitatea în mod normal. În cazul în care aceste condiții vor fi îndeplinite, suntem încrezători că Artrom se poate lansa pe o nouă traiectorie de afaceri, concentrându-se pe domenii strategice precum producția pentru industria de apărare și decarbonizarea, care necesită investiții substanțiale din partea grupului nostru”, a mai spus Adam Hitchcock.
În prezent, Artrom Steel Tubes are peste 2.000 de angajați și este lider de piață în producția de țevi fără sudură din oțel. GLGH Steel s-a angajat să mentină locurile de muncă ale angajaților Artrom și să sprijine dezvoltarea companiei.
Artrom Steel Tubes produce la uzina siderurgică din Reșița oțelul necesar uzinei de țevi din Slatina, de unde se livrează produse în Europa, Statele Unite și Asia, având ca agenți comerciali sucursalele sale din Europa și SUA..
Adam Hitchcock este un investitor și consilier cu o carieră extinsă în finanțe și politică.
Înainte de a fonda GLGH, el a fost director general la Guggenheim Partners, o firmă de consultanță și investiții de top la nivel mondial, cu peste 300 de miliarde de dolari în active gestionate, raportând președintelui executiv. Anterior, a fost angajat la Casa Albă, în Biroul șefului de cabinet al Presedintelui Obama (Chief of Staff of US President) și în Consiliul Consilierilor Economici.
Adam Hitchcock a fost și membru al Consiliului pentru Climă la Banca de Export-Import din Statele Unite.
Are o diplomă de licență în telecomunicații și științe politice de la Universitatea Indiana și un doctorat în drept de la Facultatea de Drept a Universității DePaul.
Adrian Popescu, Președintele Consiliului de Administrație al Artrom, „a mulțumit foștilor proprietari pentru eforturile lor diligente în conducerea companiei printr-o perioadă dificilă” și „și-a exprimat entuziasmul față de viitorul alături de noii investitori, un viitor axat pe implementarea fără întârziere a planurilor de dezvoltare ale companiei.”
La începutul anului 2023, fosta companie TMK Artrom Slatina a devenit Artrom Steel Tubes după o tranzacție mai amplă. Compania de investment banking Hefestos Capital, fondată de sârbii Milutin Nikolic și Pavle Kavran, a cumpărat de la grupul rus TMK acțiunile deținute la divizia germană TMK EUROPE, proprietarul de atunci al TMK ARTROM SA, redenumită după această tranzacție Artrom Steel Tubes.
Grupul TMK a fost controlat până în toamna anului 2022 de miliardarul rus Dimitri Pumpianski, apropiat al președintelui Rusiei Vladimir Putin. În urma invaziei din Ucraina și a sancțiunilor impuse de UE companiilor cu acționariat rusesc, acțiunile lui Pumpianski au fost transferate altor persoane.