Home Actualitate Tranzacție spectaculoasă în piața media...
Actualitate

Tranzacție spectaculoasă în piața media mondială: Gigantul telecom AT&T a ajuns la un acord pentru preluarea Time Warner. Prețul estimat, 85,4 miliarde de dolari

AT%T și Time Warnes au ajuns la un acord în noaptea de sâmbătă spre duminică, anunțul oficial având loc în urmă cu câteva ore. Suma finală a tranzacției se ridică la 85,4 miliarde de dolari. Cele două companii se așteaptă…

AT%T și Time Warnes au ajuns la un acord în noaptea de sâmbătă spre duminică, anunțul oficial având loc în urmă cu câteva ore. Suma finală a tranzacției se ridică la 85,4 miliarde de dolari.

Cele două companii se așteaptă ca tranzacția să aibă loc până la finalul anului 2017, potrivit The Wall Street Journal.

Consiliile celor două companii s-au întâlnit  în cursul zilei de sâmbătă pentru a aproba tranzacția. Sursa citată arată că prețul urmează să fie plătit jumătate sub formă de bani, iar cealaltă jumătate sub formă de acțiuni.

Tranzacția era evaluată la peste 80 de miliarde de dolari și reprezintă un succes pentru directorul executiv al companiei, Jeff Bewkes (64 de ani), care a fost criticat în urmă cu doi ani, de către investitori, pentru că a refuzat o preluare a Time Warner de către 21st Century Fox. Prețul avansat la acea vreme era de 85 de dolari/ acțiune, mai relatează Fox News.

AT&T vrea să producă și să dețină show-uri TV, filme și alte produse video pe care să le distribuie clienților săi de televiziune și telefonie mobilă.

Time Warner este unul dintre cei mai mari producători de seriale și filme din lume, compania deținând, printre altele, Warner Bros, Turner Broadcasting, precum și canalele HBO, CNN și TNT.

Bloomberg notează că AT&T va folosi seriale precum “Urzeala Tronurilor” sau “The Big Bang Theory” pentru a crește alte afaceri pe care le deține.

AT&T se grăbește să cumpere Time Warner de teamă că o altă companie i-ar putea lua-o înainte, pentru că și Apple și-a exprimat anul acesta interesul pentru achiziționarea Time Warner, însă nu a venit cu o ofertă concretă.

Candidatul republican Donald Trump a anunțat anterior că el nu ar aproba această tranzacție, însă nu a primit nicio reacție din partea celor două companii.

AT&T are deja o datorie de 120 de mld. dolari și ar urma să o preia și pe cea a Time Warner de aproape 22 mld. dolari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună