Home Politic Traian Băsescu despre Giorgio Napolitano...
Politic

Traian Băsescu despre Giorgio Napolitano: "Este singurul președinte căruia îi urmăresc cu cea mai mare atenție pozițiile"

Pentru noi, președintele Giorgio Napolitano este unul din făuritorii UE și unul dintre oamenii politici de cea mai mare responsabilitate pe care Uniunea Europeană îi are acum, a declarat joi președintele Traian Băsescu, după întâlnirea cu omologul său italian, aflat în vizită la București.

Traian Băsescu despre Giorgio Napolitano: "Este singurul președinte căruia îi urmăresc cu cea mai mare atenție pozițiile"
Traian Băsescu despre Giorgio Napolitano: "Este singurul președinte căruia îi urmăresc cu cea mai mare atenție pozițiile" · Foto: Business Magazin

“Urmăresc cu mare atenție toate luările de poziție ale domnului președinte Napolitano și spun acest lucru pentru prima dată în cele două mandate pe care le-am exercitat ca președinte al României. Este singurul președinte căruia îi urmăresc cu cea mai mare atenție pozițiile, și de multe ori țin cont de ele”, a spus șeful statului român.

Giorgio Napolitano, intrat în viața politică încă din 1953 ca deputat, și-a început mandatul de președinte în 2006, la vârsta de 80 de ani, fiind primul președinte al Italiei care a avut calitatea de membru al Partidului Comunist (până în 1992, când s-a alăturat Democraților de Stânga, formațiune ce a precedat actualul Partid Democrat). A fost europarlamentar între 1999 și 2004.

În declarațiile de presă de după întâlnire, atât Traian Băsescu, cât și Giorgio Napolitano s-au declarat în favoarea ideii de creare a Statelor Unite ale Europei. “Nu mă jenez să reiau teza nevoii de a crea Statele Unite ale Europei. Mai mult, am subliniat faptul că nu avem timp de tergiversări și calendarul unor decizii importante trebuie să fie foarte strâns”, a subliniat Băsescu.

“Statele Unite ale Europei sunt un mare ideal, care trebuie să ne conducă pe acest drum către o mai strânsă integrare, care de acum a devenit un obiectiv, și este adevărat că este nevoie să se accelereze, pentru că trebuie să ajungem cât mai repede la unele decizii și să punem unele baze, în special prin deciziile Consiliului European din 21 iulie, pe care le respectăm”, a apreciat la rândul său președintele italian.

Ambii șefi de stat au definit relația actuală între România și Italia ca fiind “excepțională”.

Referindu-se la românii din Italia, al căror număr a depășit un milion, Napolitano a declarat că autoritățile italiene sunt “foarte mulțumite” de faptul că prezența comunității române în Italia se consolidează, “în ciuda oricăror alte tentații xenofobe, cu garanția pentru imigranții români că li se respectă drepturile și, mai ales, cu respectul Constituției țării noastre”.

Giorgio Napolitano consideră că este important “să ne îndreptăm către o integrare tot mai strânsă, cu respectarea tradițiilor proprii ale românilor care trăiesc în Italia, ale tradițiilor pe care le aduc cu ei din țara lor, inclusiv tradițiile religioase” și s-a declarat încântat că foarte recent a semnat un act de recunoaștere a Bisericii Ortodoxe Române în Italia.

În replică, Traian Băsescu i-a mulțumit lui Napolitano pentru recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române ca biserică funcțională pe teritoriul Italiei și a mulțumit și Bisericii Catolice din Italia, “care a pus la dispoziția românilor peste 1.000 de biserici în care să-și țină slujbele de fiecare weekend”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună