Traficul feroviar pe magistrala Timișoara - București, unde au deraiat cinci vagoane, a fost reluat - FOTO
Circulația feroviară pe magistrala Timișoara - București a fost reluată, sâmbătă dimineață, după ce mai multe vagoane ale unui tren de marfă, care au deraiat, cu o zi în urmă, în dreptul municipiului Orșova, au fost repuse pe șine.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți a anunțat că circulația a revenit la normal pe calea ferată, între Timișoara și București, sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.00.
În cursul zilei de vineri, mai multe echipe de muncitori din cadrul CFR au intervenit cu o macara auto și cu două macarale feroviare pentru a repune pe șine cele cinci vagoane deraiate cu o zi în urmă, la intrarea în municipiul Orșova, unul dintre acestea fiind încărcat cu deșeuri de fier.
Șeful Poliției Transporturi Mehedinți, comisarul șef Pantelică Bobârsc, declara, vineri după-amiază, că incidentul de la Orșova ar avea cauze tehnice, infrastructura căii ferate fiind uzată, în timp ce reprezentanți ai Regionalei CF Timișoara au exclus să fi existat probleme la linia ferată.

Potrivit sursei citate, după incident s-a format o comisie care urmează a stabili cauzele care au dus la producerea acestuia. Bobârsc a menționat însă că, personal, exclude varianta ca incidentul să se fi produs din vina conductorului, ci din cauza căii ferate uzate, adăugând: “Doamne ferește să fi fost persoane în vagoanele care s-au răsturnat”.
Pe de altă parte, reprezentanții Regionalei CF Timișoara ajunși vineri la Orșova exclud posibilitatea ca linia ferată să fi avut probleme întrucât, înainte de a se produce incidentul, prin stația de la Orșova trecuse, spre București, un tren de călători, care s-a întâlnit, de altfel, cu trenul marfar în stația de la Vârciorova, din apropierea Gării Orșova.

Directorul Regionalei CF Timișoara, Alexandru Simu, a declarat că deocamdată nu au putut fi identificate cauzele incidentului.
“Cauzele, deocamdată, nu le putem identifica, s-au făcut măsurători pe teren și comisia care este abilitată să facă investigarea va stabili și cauzele ulterior producerii acestui incident”, declara Simu.
La locul incidentului s-au deplasat mai multe echpaje de pompieri pentru eliminarea pericolului izbucnirii unui incendiu, în zona respectivă alimentarea cu energie electrică fiind oprită intrucât vagoanele deraiate au rupt un stâlp de înaltă tensiune și firele de electricitate.
Ulterior, CFR a anunțat că trenurile de călători care leagă Capitala de vestul țării și retur circulă deviat, prin Filiași – Petroșani – Simeria – Arad. Totodată, pentru trenurile locale se asigură transbordare auto între Drobeta Turnu Severin și Valea Cernei.