Tone de gunoaie pe străzile Parisului: Muncitorii care incinerau deșeurile au intrat în grevă
O alta grevă are loc în Paris, de data aceasta fiind în centrul atenției muncitorii care lucrează la fabricile de incinerare a deșeurilor de la periferia capitalei franceze, potrivit Euronews. Gunoiul s-a înmulțit în mod sistematic pe străzile Parisului în…
O alta grevă are loc în Paris, de data aceasta fiind în centrul atenției muncitorii care lucrează la fabricile de incinerare a deșeurilor de la periferia capitalei franceze, potrivit Euronews.
Gunoiul s-a înmulțit în mod sistematic pe străzile Parisului în ultimele două săptămâni, inclusiv în zone turistice precum Champs-Élysées. Astfel, administrația orașului a cerut ajutor din partea statului, în condițiile în care cantitățile de gunoi sunt atât de mari încât nu pot fi gestionate de autoriățile capitalei.
Angajații fabricilor de incinerare protestează împotriva reformelor lansate asupra pensiilor de către președintele Emmanuel Macron, închizând astfel principalele trei fabrici care înconjoară Parisul, fapt ce a generat o problemă care nu ține în mod special de miros, ci mai degrabă de sănătate.
„Este urât și nesănătos. Și comparativ cu alte capitale, este rar să vezi situații de coșmar precum cea de față”, a declarat un rezident al Parisului.
Protestatarii au declarat că vor menține greva în picioare pentru câteva zile, până vor putea lua o decizie finală.