Home Actualitate Toate zborurile militare SUA de tranzit...
Actualitate

Toate zborurile militare SUA de tranzit din Afganistan, transferate din Kîrgîzstan în România

Toate zborurile militare care tranzitau anterior pe la o instalație aeriană americană din Kîrgîzstan au fost transferate la o nouă bază în România, a declarat un reprezentant al Centrului de Tranzit de la Manas pentru agenția rusă, relatează RIA Novosti în pagina electronică de vineri.

Toate zborurile militare SUA de tranzit din Afganistan, transferate din Kîrgîzstan în România
Toate zborurile militare SUA de tranzit din Afganistan, transferate din Kîrgîzstan în România · Foto: Business Magazin

 Comandantul instalației, colonelul american John Millard a declarat joi că ultima misiune la Manas a fost finalizată înainte de termenul-limită de evacuare a centrului, și anume 11 iulie.

Centrul de Tranzit la Manas, situat pe teritoriul aeroportului civil din capitala kîrgîză, a fost deschis la trei luni după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, pentru a susține invazia Afganistanului de către o coaliție condusă de Statele Unite.

De când a fost deschis, peste cinci milioane de militari au tranzitat Centrul, care a găzduit și avioane americane de alimentare în zbor. Acestea au efectuat peste 33.000 de misiuni de susținere a operațiunilor de luptă în Afganistan.

Președintele kîrgîz Almazbek Atambayev a anunțat în 2011 că țara sa nu va prelungi un acord de închiriere a instalației, în urma unor presiuni exercitate de către Rusia în vederea suspendării activităților militare americane în această fostă republică sovietică din Asia Centrală.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună