Titanii se nasc în comerțul online: Ce este compania canadiană Shopify și cum a reușit să devină mai mare decât colosul eBay
Tobi Lutke, CEO-ul Shopify, aplică în compania sa o regulă pe care Jeff Bezos a impus-o acum aproape două decenii în Amazon, adică le cere angajaților să nu urmărească în mod constant prețul acțiunilor companiei. Oricine este prins că face…
Tobi Lutke, CEO-ul Shopify, aplică în compania sa o regulă pe care Jeff Bezos a impus-o acum aproape două decenii în Amazon, adică le cere angajaților să nu urmărească în mod constant prețul acțiunilor companiei. Oricine este prins că face aceste lucru trebuie să cumpere gogoși pentru toți colegii.
Aceasta este o gândire de tip startup inovator cu planuri gigant, care aplică experiența acumulată de alți titani ai investițiilor în tehnologie, și-anume că prețul acțiunilor contează doar pe termen lung și foarte lung.
Însă este cu atât mai dificil când compania ta a devenit deja un gigant. Acțiunile companiei canadiene Shopify, care s-a listat pe bursa din New York în mai 2015, au înregistrat un an spectaculos și au crescut cu peste 150% de la începutul lui 2019 – ceea ce a transformat Shopify într-o companie mai valoroasă decât jucători cunoscuți precum Twitter, Square și Spotify, potrivit Financial Times.
Capitalizarea de piață a Shopify a depășit-o pe cea a colosului eBay anul acesta, încât acțiunile Shopify listare la New York se tranzacționau marți la ora 17.15 la 366 dolari, atingând o capitalizare totală de aproape 41 miliarde dolari, în timp ce gigantul eBay se tranzacționa la 40 dolari per acțiune și o capitalizare de aproape 34 miliarde dolari.
„A trebuit să amintesc tuturor prin Slack (n.red: o aplicație de mesagerie pentru companii și angajații lor), că prețul acțiunilor noastre se bazează pe cerere și ofertă, și că asta ar trebui să se întâmple pe Wall Street”, spune Tobi Lutke, șeful Shopify.
Investitorii au dat năvală pe acțiunile Shopify deoarece compania de comerț online se evidențiază drept un competitor vrednic să atace poziția dominantă a retailerului Amazon.
În timp ce mulți retaileri, atât tradiționali cât și online, au încercat să intre în competiție cu magazinul „cu de toate” al Amazon – așa cum a vrut Bezos să îl numească încă de la începutul anilor 2000 – Shopify chiar arată că are succes prin înarmarea comercianților individuali cu aceleași tehnologii și capacități ca și Amazon, dar oferindu-le mai mult control.
Orice retailer poate folosi instrumentele Shopify pentru a construi un website, pentru a-și lista produsele și pentru a gestiona plăți – toul sub domeniul și brandul Shopify. Majoritatea clienților care au cheltuit în total peste 40 de miliarde de dolari la peste 800.000 de comercianți de pe platformele Shopify anul trecut, habar nu aveau că ei tranzacționau de fapt prin intermediul companiei canadiene.
„Nu scria nicăieri Shopify. Am construit un brand în spatele altor branduri”, spune Lutke, care a început proiectul Shopify în 2004 ca hobby, în timp ce deținea un magazin online de plăci pentru snowboarding.
Absența Shopify din Silicon Valley nu este o coincidență. Tobi Lutke, originar din Germania, a rezistat atracției polului mondial de tehnologie și susține că lupta acerbă pentru personal din Silicon Valley și valoarea ridicată a proprietăților reprezintă „unul dintre cele mai clare exemple de gândire de turmă”.
Însă Lutke nu evită și stilul ambițios caracteristic Silicon Valley. Potrivit FT, compania a început un plan de tranziție dinspre internet către lumea reală printr-o rețea de centre de suport și ajutor, oferindu-se să pună la dispoziția comercianților de pe platformă atât depozite cât și o rețea logistică – oglindind un model de business aplicat și de Amazon.
Rețeaua logistică este o problemă pe care Lutke vrea să o rezolve de mai mulți ani. Businessurile mici – care reprezintă majoritatea vânzătorilor de pe platformă – consideră că este extrem de dificil să țină pasul cu businessul de livrare care este scump, precum și cu inventarul în sine, în special în contextul în care Amazon oferă livrare într-o zi sau două.
Lutke consideră că ei trebuie să pună aceste capcități logistice și la îndemâna businessurilor mici.
„Dacă nu facem asta, toate beneficiile platformei sunt obținute doar de jucătorii mari”, spune Lutke.
Numărul vânzătorilor de pe platformele Shopify a crescut spectaculor în ultimii ani, de la sub 200.000 în 2014, și până la 800.000 în 2018.