Tinerii care s-au asociat cu unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români din Silicon Valley și vor să cucerească lumea cu roboții lor
Start-up-ul local MissionCritical a dezvoltat propria platformă pe tehnologia Robotic Process Automation (RPA) prin intermediul căruia creează roboți software reutilizabili în diferite industrii, abordarea sa bazându-se astfel pe un model de tip app-store și nu pe modelul de licențiere tradițional…
Start-up-ul local MissionCritical a dezvoltat propria platformă pe tehnologia Robotic Process Automation (RPA) prin intermediul căruia creează roboți software reutilizabili în diferite industrii, abordarea sa bazându-se astfel pe un model de tip app-store și nu pe modelul de licențiere tradițional de RPA. În prezent, portofoliul MissionCritical numără aproape 70 de clienți, în principal din industria hotelieră.
„Modelul tradițional de RPA presupune licențe pentru roboți, licențe pentru work-flow designerului cu ajutorul căruia se creează roboții ș.a.m.d. Apoi intervine necesitatea de a-și face un centru de excelență cu persoane care să fie specializate pe acea tehnologie și proces și să pună lucrurile cap la cap. Noi lovim fix aici: dacă există un robot și e deja creat, tu ca și companie îl poți implementa deja”, a explicat Mario Popescu, CEO și cofondator al MissionCritical, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. El a adăugat că toți clienții se așteaptă să aibă o rată mare de recuperare a investiției într-o astfel de soluție de automatizare, iar în varianta tradițională de RPA costurile sunt mult mai mari până se ajunge la un rezultat palpabil, în timp ce durata de dezvoltare este mult mai îndelungată.
Mario Popescu a înființat start-up-ul în urmă cu cinci ani împreună cu Cristian Oftez, iar de curând a intrat în acționariat și George Haber – unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români din Silicon Valley. Prin modelul de app-store propus de MissionCritical, companiile care au nevoie să își automatizeze anumite procese pot implementa direct un robot software care să le ușureze munca, fără a fi nevoie să plătească mai multe licențe pentru tehnologie și să aștepte dezvoltarea robotului. „La început, noi am validat modelul de app-store de roboți, de tip B2B, în industria hotelieră – am automatizat un proces de check-in în hoteluri care minimizează timpul necesar pentru această activitate. Recepționerul trebuie doar să plaseze documentul pe suprafața scannerului, se colectează toate datele, iar apoi acestea sunt integrate în sistemul de gestiune hotelieră”, a precizat CEO-ul MissionCritical. Odată creat robotul pentru acest tip de proces din industria hotelieră, start-up-ul a putut să îl revândă apoi către 60 de hoteluri din România. „Am început să vindem robotul pentru industria hotelieră în 2016 pe plan local, iar acum începem să vindem și în Ungaria.”
Pentru a ajunge mai ușor la clienți, start-up-ul a încheiat un parteneriat cu Bit Soft România, principalul furnizor de soft în industria hotelieră de pe plan local.
În prezent, pe lângă clienții din industria hotelieră, MissionCritical are și clienți din alte domenii, cel mai recent proiect fiind cel realizat pentru subsidiara locală a gigantului american Xerox. Pentru acesta, start-up-ul a automatizat procesul de raportare al vânzărilor de la distribuitorii Xerox. „În momentul de față, avem între 60 și 70 de clienți, luând în calcul clienții din industria hotelieră, 60 la număr, la care se adaugă Xerox, plus roboți care automatizează procesul de validare a conturilor în platforme de bugetare participativă”, a punctat Mario Popescu. Până acum, start-up-ul s-a axat în principal pe dezvoltarea și îmbunătățirea platformei, reușind să atragă clienți plătitori. „Veniturile nu sunt foarte mari, însă în momentul de față ne susținem businessul – am trecut de pragul de rentabilitate.”
Anul acesta, MissionCritical are în plan să intre pe trei noi piețe din străinătate și să își dubleze numărul de clienți. „Vrem să intrăm în alte trei țări – Polonia, o țară din Asia și în SUA. Din Polonia avem deja propuneri de colaborare, iar în Asia avem o discuție cu un potențial partener. În Asia, cei trei mari competitori ai noștri nu au o prezență atât de crescută, iar acolo este o piață imensă. De asemenea, suntem în discuții cu trei potențiali viitori clienți din Fortune 100 pe piața din SUA”, a precizat el.
Fondatorii MissionCritical se află în prezent în discuții cu investitori locali pentru a obține o finanțare. „Scalarea presupune și o investiție. Până acum nu am ridicat niciun ban, pentru că ne-am axat pe a atrage clienți. Am vrut să aducem clienți în companie și nu bani de finanțare deoarece considerăm că este mai important să aducem valoare adăugată clienților. Este un întreg joc al investiției și nu vrem să pierdem timp prea mult în angrenarea unor discuții în acest sens. Cu toate acesta, în prezent avem discuții cu potențiali investitori de pe piața locală, care s-ar concretiza în curând”, a menționat CEO-ul MissionCritical. Finanțarea va fi alocată resurselor umane –pentru extinderea echipei și pentru activități de marketing și vânzări. „Scopul nostru este să ajungem la clienți, iar finanțarea ne va ajuta în acest sens”, a subliniat el. Cum va arăta businessul MissionCritical peste cinci ani? „Vrem să concretizăm modelul în toate industriile care există în momentul de față. Modelul nostru este agnostic de geolocație sau de industrie; pleacă doar de la fluxul de lucru sau ERP-ul folosit în acea companie/industrie”, a conchis cofondatorul MissionCritical.
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania și casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.
Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

Proiect: Socialinsider
Ce face? O platformă care le permite clienților să analizeze performanța brandurilor lor în rețelele sociale
Invitat: Andrei Șerbănoiu, cofondator al Socialinsider

Proiect: drop&go
Ce face? Aplicație mobilă care le permite utilizatorilor să-și trimită hainele la spălătorie
Investiție inițială: 350.000 euro
Invitat: Cristian Toanchină, cofondator drop&go

Proiect: Tokinomo
Ce face? Un dispozitiv inteligent cu ajutorul căruia produsele de la raft „prind viață”, ajutând astfel retailerii să-și crească vânzările din magazine
Finanțare totală primită: 1 milion euro
Evaluare proiect: 10 milioane euro
Țintă venituri 2020: 1-2 milioane euro
Invitat: Ionuț Vlad, cofondator și CEO al Tokinomo.

Proiect: Morphl
Ce face? O soluție bazată pe inteligența artificială (AI) pentru a ajuta magazinele online să-și majoreze vânzările,
Finanțare totală primită: 150.000 euro
Necesar actual de finanțare: 1 milion euro
Evaluare proiect: 4-6 milioane euro
Invitat: Ciprian Borodescu, cofondator și CEO al Morphl

Proiect: Quikk
Ce face? O platformă de publicitate video pentru dispozitive mobile
Necesar de finanțare: 400.000 euro
Invitat: Cornel Gheorghe, cofondator al Quikk