TINERI MANAGERI DE TOP: Cum descrie Florin Tătaru experiența în HR din patru industrii diferite
Fie că a fost vorba de telecomunicații, panificație, industrie grea sau administrație publică, Florin Tătaru a lucrat în toate aceste domenii făcând același lucru: resurse umane.
“Este greu de spus ce anume m-a format, întrucât nu cred în rețete”, spune Florin Tătaru, HR manager al Enel România, care a lucrat anterior în Ruuki (country HR manager România & Bulgaria, 2008-2010), Vel Pitar (national HR director, perioada 2006-2008), ZTE România (HR manager, 2004-2006), Ministerul Afacerilor Externe (specialist HR, 2003-2004), dar și ca specialist în firme mai mici – precum COCPCIA – sau ca cercetător în cadrul universității americane University of Tennesee at Chattanooga.
“Cred că am învățat câte ceva din fiecare experiență anterioară, fie că este vorba despre oamenii cu care am lucrat (indiferent că mi-au fost șefi sau subordonați), industriile și companiile în care am activat sau EMBA-ul de la Asebuss pe care l-am urmat. Faptul că am avut contact cu mai multe tipuri de businessuri mi-a adus un plus de flexibilitate și m-a ajutat să gândesc dincolo de practicile specifice unei industrii. Am încercat să învăț din fiecare succes, cât și din fiecare eșec pe care l-am avut. Întotdeauna există loc de mai bine”, crede acum Florin Tătaru, care coordonează departamentul de HR format din 73 de persoane, dintre care 7 îi raportează direct. Bugetul departamentului “depășește câteva zeci de milioane de euro”, după cum spune Florin Tătaru, printre ale cărui obiective se află și crearea unei “pepiniere de noi manageri și specialiști, care să fie capabili să transforme și să dezvolte compania pe piața locală”. Dincolo de specialiștii pe care îi formează, Florin Tătaru ține cont și de dezvoltarea propriei cariere, pe care o vede mergând spre “o poziție regională, în cadrul grupului, la fel de bine cum există posibilitatea unei mișcări în lateral”.
BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului 100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai importante si dinamice companii din Romania.
Comanda acum varianta electronica a catalogului la pretul de 25 lei.