Home Actualitate Tineri manageri de top 2018: Ioana Ciucu...
Actualitate

Tineri manageri de top 2018: Ioana Ciucu, head of transactional risk management, UniCredit Bank România

În aria de responsabilități a Ioanei Ciucu, care coordonează activitatea a 70 de persoane, se află aria de recuperări creanțe, care cuprinde activități de colectare, restructurare și recuperare prin intermediul procedurilor judiciare. Licențiată a Facultății de Relații Economice Internaționale, în…

Tineri manageri de top 2018: Ioana Ciucu, head of transactional risk management, UniCredit Bank România
Tineri manageri de top 2018: Ioana Ciucu, head of transactional risk management, UniCredit Bank România · Foto: Business Magazin

În aria de responsabilități a Ioanei Ciucu, care coordonează activitatea a 70 de persoane, se află aria de recuperări creanțe, care cuprinde activități de colectare, restructurare și recuperare prin intermediul procedurilor judiciare.

Licențiată a Facultății de Relații Economice Internaționale, în cadrul ASE, Ioana Ciucu a absolvit și cursuri în cadrul Harvard Business School (curs online, Developing as a leader) și un stadiu de practică la Banque Populaire, la Strasbourg (Franța).

Despre parcursul său profesional spune că reflectă preocuparea pentru învățătură constantă și continuă. „În general, oamenii consideră că suma experiențelor prin care au trecut este suficientă pentru a se descurca în orice situație, indiferent de cât de inedită ar fi. Părerea mea este că fără învățare și pregătire constantă nu putem face față ritmului actual al vieții.”

Ioana Ciucu și-a început cariera bancară în 2004, ca asistentă de director corporate clients, într-o bancă aflată la acel moment în faza de start-up. „În acel loc am învățat bazele profesiei.” După aproape doi ani, și-a continuat cariera într-o altă bancă, cu totul diferită din punct de vedere al culturii organizaționale; în această instituție, a parcurs diferite funcții, de la corporate relationship manager până la director regional mid market. „După aproape șase ani de corporate banking, la începutul lui 2010 am acceptat o nouă provocare, alăturându-mă echipei Restructurare Coporate a Direcției Recuperare Creanțe (Divizia Risc) din cadrul UniCredit Bank. Parcursul celor opt ani în acest domeniu a reprezentat o experiență extraodinară, în care mi-am consolidat și, totodată, îmbogățit cunoștințele.” 

Cât privește momentele dificile, Ioana Ciucu spune că de-a lungul anilor au existat mai multe astfel de perioade, dar cea mai dificilă a fost cea din 2008, când primele semne ale crizei își făceau apariția. „Fiind o stare nouă pentru mulți dintre noi, a trebuit să îmi găsesc punctele de reper pentru a continua să îmi desfășor activitatea în acele noi condiții. Cum l-am depășit? Prin studiul aprofundat al clientului și comunicare, pentru a înțelege cât mai bine povestea din spatele cifrelor.”

36 de ani

head of transactional risk management  

UniCredit Bank România

Mai multe astfel de povești au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediție.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună