Tineri manageri de top 2016: Mihaela Chifiac, director corporate & investment banking BRD Société Génerale
40 DE ANI / DIRECTOR, CORPORATE & INVESTMENT BANKING / BRD SOCIÉTÉ GÉNERALE Cariera Mihaelei Chifiac se leagă în cel mai direct mod de BRD Société Génerale, unde a venit să lucreze, ca analist financiar, imediat după absolvirea ASE, în…
40 DE ANI / DIRECTOR, CORPORATE & INVESTMENT BANKING / BRD SOCIÉTÉ GÉNERALE
Cariera Mihaelei Chifiac se leagă în cel mai direct mod de BRD Société Génerale, unde a venit să lucreze, ca analist financiar, imediat după absolvirea ASE, în toamna anului 1998. După numai doi ani a devenit șef al biroului de analiză financiară, ulterior trecând la Divizia Clientelă Corporate, unde a fost consilier, apoi șef de serviciu și în cele din urmă, din 2007, director al diviziei. Din această poziție a fost responsabilă cu relația cu instituțiile financiare internaționale – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiții, International Finance Corporation și alții, a stabilit și implementat strategia comercială pentru clienții mari și a negociat ofertele băncii cu clienții.
Din mai 2010 este director corporate & investment banking, unde administrează relațiile băncii cu marile companii din retail, farmaceutice și industria alimentară. A absolvit Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Piețe de Capital din ASE, iar între 2004 și 2006 a urmat un Executive MBA la INDE (Institutul Național de Dezvoltare Economică, instituție înființată de ASE în colaborare cu Conservatoire National des Arts et Métiers Paris). Este căsătorită și are un copil.