The Entrepreneurship Academy selectează prima generație de studenți antreprenori și le oferă burse în valoare de peste 270.000 EUR
The Entrepreneurship Academy (EA), singura facultate de antreprenoriat din Sud-Estul Europei în care înveți de la antreprenori a fost lansată azi, într-o conferință de presă în noul său spațiu de pe Dacia 99. În cadrul conferinței, Cosmin Alexandru, Decan al…
The Entrepreneurship Academy (EA), singura facultate de antreprenoriat din Sud-Estul Europei în care înveți de la antreprenori a fost lansată azi, într-o conferință de presă în noul său spațiu de pe Dacia 99. În cadrul conferinței, Cosmin Alexandru, Decan al The Entrepreneurship Academy, a anunțat că școala beneficiază de un fond de burse de peste 270.000 EURO timp de patru ani pentru primii săi studenți. „Practic fiecare student va fi susținut financiar într-un fel sau altul”, a spus el, menționând că bursele încep de la 1500 de euro și pot ajunge până la 5000 de euro, în condințiile în care taxa anuală este de 6500 de euro.
Școala a fost deschisă în parteneriat cu Team Academy din Olanda, una dintre cele mai importante școli internaționale de antreprenoriat, și se bazează pe un model acreditat la nivel internațional. Potrivit reprezentanților companiei, 91% dintre absolvenții acestui model educațional au un loc de muncă în primele 6 luni după absolvire, iar 47% au un business sustenabil la 2 ani după absolvire.
„Modelul educațional se adresează absolvenților de liceu care vor să învețe la facultate nu doar teorie, ci și cum să-și folosească cunoștințele în mod practic, în dezvoltarea propriei companii”, a spus Cosmin Alexandru, Decan al The Entrepreneurship Academy.
Prezent la deschiderea oficială a facultății, Peer Stoop, Chief Learning Officer la Team Academy Olanda, a menționat că „a fi antreprenor e o profesie care se învață, dar nu într-o sală de clasă, ci prin practică. Și pentru că am descoperit că avem aceleași valori cu The Entrepreneurship Academy, am considerat firesc să ne unim forțele și să aducem împreună în România un model educațional de succes.”
ING, partener fondator al The Entrepreneurship Academy, a pus la dispoziție primul fond de burse EA, oferind 10 burse antreprenoriale /4 ani, în valoare de 60.000 euro.
„Romania are un potențial imens de a inova și de a crea antreprenori valoroși. Prin bursele ING vrem să oferim studenților șansa nu doar de a studia și de a-și crea propriul start-up, ci și de a eșua. Pentru un antreprenor, eșecul este esențial în dezvoltarea sa. Susținem cu mândrie astfel de oportunități de învățare, ca Entrepreneurship Academy”, a menționat Michal Szczurek, CEO ING.
Și NN oferă 5 burse de solidaritate în valoare de 100.000 euro/4 ani. „Investim cu încredere într-o generație de tineri viitori antreprenori care, cu certitudine, e privilegiată că are acces la un model educațional care accelerează pregătirea lor pentru contactul cu lumea reală a business-ului. Și ce merită să știe această generație e că măsura succesului viitor e întotdeauna dată de modul în care ne raportăm la privilegii”, a spus Marius Popescu, CEO NN.
De asemenea, antreprenorii care susțin cu burse și mentorat primii 17 studenți deja admiși sunt: Radu Atanasiu(Maastrich School of Management), Adrian Țuluca (Managing Director la Propaganda), Felix Tătaru (Președinte GMP Group), Felix Pătrășcanu (fondator Fan Courier), Mihai Marcu (Președinte MedLife), Adrian Florea (Managing Director Trend Consult Group), CEO Club, B-Team.