Home Business Hi-Tech Temă abordată în acest an la forumul Mic...
Business Hi-Tech

Temă abordată în acest an la forumul Microsoft Summit: cum se pot dezvolta orașele folosindu-se de tehnologie

Închirierea unei mașini pentru câteva minute de la o companie specializată cu ajutorul unei aplicații și chiar, la un moment dat, renunțarea la achiziția unui autoturism proprietate personală vor deveni, în viitor, ceva obișnuit - chiar dacă acum evoluția în această direcție nu pare a fi o certitudine, astfel că autoritățile, companiile, comunitățile ar trebui deja să depună eforturi pentru a se…

Temă abordată în acest an la forumul Microsoft Summit: cum se pot dezvolta orașele folosindu-se de tehnologie
Temă abordată în acest an la forumul Microsoft Summit: cum se pot dezvolta orașele folosindu-se de tehnologie · Foto: Business Magazin

O problemă des întâlnită este aceea că autoritățile au în general reflexul de a reglementa fără a face eforturi de a înțelege și utiliza noua generație de servicii și platforme anterior impunerii unor reguli, spune Rinne, care se va afla în București în data de 7 noiembrie pentru a vorbi în cadrul Microsoft Summit, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie și business de pe piața locală, care va avea loc la Teatrul Național din Capitală.

„Sunt șocată în mod constant de solicitările unor autorități de a le oferi consultanță în a reglementa platformele pe care ele nu le-au folosit niciodată. Nu există niciun scenariu mai ciudat decât acesta – și po­tențial periculos – pentru reglementarea plat­for­melor”, spune April Rinne. Pentru a folosi la maximul potențialul benefic al tehnologiei și al noilor platforme este nevoie în primul rând de educație – sharing eco­nomy nu se rezumă doar la Uber și AirBNB, cei mai cunoscuți reprezentanți ai noului val de companii (și care au operațiuni și în România).

„Ecosistemul este mult mai mare și mai divers de atât. Pentru a înțelege pe deplin cât de adânci sunt transformările și ce largă acoperire au aceste noi platforme este nevoie de investiții în educație și în creșterea vizbilității”, susține ea.

Un alt aspect esențial este ca autoritățile să nu se rezume la reglementare ci să participe la dezvoltarea fenomenului, pas care le permite și să influențeze ce se întâmplă și să direcționeze extinderea platformelor și în direcția rezolvării unor probleme din comunitate. „Există două orașe fanion la nivel global – Seul și Amsterdam. În Seul, spre exemplu, a fost creată  o echipă denumită <<Sharing City>>, ca parte a biroului pentru inovație, care a selectat peste 50 de inițiative locale în domeniul economiei digitale bazate pe conceptul de partajare în care au fost investite fonduri publice”, explică April Rinne, care a călătorit până acum 87 de țări și nenumărate orașe din întreaga lume pentru a discuta despre aceste teme.

Subiectul poate fi abordat însă și din alte unghiuri, adaugă ea. „Până în prezent, marea majoritate a activității de acest tip s-a concentrat asupra sectorului privat: startup-uri, investiții private și conversația generată de acestea despre impactul asupra organizațiilor mari. Există însă o serie de oportunități la fel de semnificative pentru sectorul public și social, care totuși nu sunt explorate complet, iar până când se va întâmpla acest lucru, înțelegerea noastră cu privire la economia colaborativă este incompletă. Am început să mă ocup de această temă după mai bine de un deceniu în care am lucrat în dezvoltare trans-națională, în special micro-finanțare și politici de promovare a inovației la baza piramidei economice. Munca mea în domeniu m-a ajutat să descopăr paralele interesante cu economia colaborativă de astăzi, în special în analiza legăturii cu sectoarele social, public și privat. Economia colaborativă este exemplu excelent de inovație socială. La nivel de bază, partajarea bunurilor (mai degrabă decât posesia) este mai eficientă din punct de vedere economic, durabilă din perspectiva mediului și benefică pentru comunitate.

Ea adresează o serie de probleme sociale – inclusiv izolarea, supra-consumul și lipsa de resurse – în noi moduri. Pe lângă faptul că poate fi o soluție pentru nevoi individuale, poate de asemenea să extindă aria oportunităților personale și construiește capital social – conexiunile interne ale unei comunități care ajută la creșterea rezilienței acesteia și restabilirea relațiilor interumane.

Transformarea digitală va reprezenta o temă centrală a ediției din acest an a Microsoft Summit, conferința fiind structurată astfel încât să acopere tematica digitalizării din perspectiva mai multor industrii. Principalele subiecte care vor fi abordate vor fi inovația prin noi modele de business, îmbunătățirea performanței în business și experiența serviciilor digitale.

April Rinne va fi prezentă în 7 noiembrie la Microsoft Summit 2017.  Ziarul Financiar este partenerul media al Microsoft Summit.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună