Telefonul ia tot mai des locul camerei foto profesionale
Acum câteva zile am constatat, cu oarecare mirare, că nu am mai folosit DSLR-ul de prin aprilie. Pe de altă parte, arhiva de poze de pe telefon devine din ce în ce mai bogată. Un lucru ciudat, la prima vedere, și totalmente greșit, eu fiind în trecut obsedat de calitatea imaginilor captate, însă oarecum normal, atunci când e analizat mai pe îndelete.
Aruncând o privire în trecut, observăm cât de mult au evoluat camerele foto de pe telefoane. Modelele de top ale prezentului oferă rezultate ce pot ușor rivaliza cu cele ale camerelor point-and-shoot, sau „săpunierele„, cum li se mai zice pe la noi. Atât timp cât știm să le folosim și le cunoaștem limitele.
Și totuși, care e legătura cu DSLR-ul? Analizând strict calitatea rezultatelor, una directă nu ar trebui să existe, pentru că monstrul de două kilograme oferă rezultate mult superioare oricărei camera-phone de pe piață, în orice situație. Însă DSLR-ul e voluminos, greu și dificil de cărat de colo colo. Telefonul mobil, pe de altă parte, este un dispozitiv pe care oricum îl vei lua cu tine zilnic, pentru a comunica cu cei apropiați și nu numai.
CU ALTE CUVINTE, eu unul am renunțat să car după mine un aparat foto masiv, pentru că în majoritatea cazurilor nu aveam nevoie de ceea ce oferea el, ci de mult mai puțin. Pentru că până la urmă, cel mai mult contează ce vrem să facem cu materialele captate de o cameră foto, de orice fel. Eu unul mai rar am nevoie de calitate desăvârșită sau imagini la rezoluții mari.
De cele mai multe ori, vreau să le arăt prietenilor, să le urc pe Facebook, diverse site-uri sau Instagram. Iar pentru acestea, rezultatele oferite de telefoanele mobile sunt mulțumitoare. Ba mai mult, ele îți pun la dispoziție și acel mediu prin care poți foarte ușor trimite imaginea sau clipul acolo unde dorești să ajungă, fără a trebui să mai apelezi la un calculator, carduri de stocare și alte asemenea. Și pe lângă aceasta, îți permit și să editezi și să îmbunătățești imaginile pe loc, cu minim de efort, dacă dorești acest lucru.
Pe scurt, ele fac totul mai simplu. Și în cele din urmă, cu toții suntem comozi și cu toții am prefera să obținem ceea ce dorim cu un efort cât mai mic. Tocmai de aceea telefonul meu mobil a început să lase tot mai des DSLR-ul acasă. Pentru că se poate și cu el și pentru că e mai simplu.
Dar totuși, ce facem atunci când telefoanele nu ne pot oferi ceea ce dorim? Și situații ar fi destule, fie că vorbim de calitate foto, fie că vorbim de funcții ce le lipsesc, precum zoom-ul optic. Și nu, nu vorbim aici de numărul de megapixeli, acest aspect ar trebui să conteze mai puțin, chit că pentru majoritatea cumpărătorilor reprezintă încă un criteriu principal în alegerea produselor.
IN PREZENT SOLUȚIA O REPREZINTĂ CAMERELE FOTO SPECIALIZATE. Însă nu cele din zona point-and-shoot, ci diversele segmente de aparate ce au prins tot mai mare amploare în ultima vreme, precum camerele bridge, super-zoom-urile sau aparatele mirrorless, iar acolo unde este nevoie de ele, DSLR-urile. Pe lângă acestea, încep să apară tot mai multe camere foto „inteligente„, ce îmbină funcțiile și atuurile unui aparat foto cu beneficiile unui sistem de operare mobil, precum Android. Dar acestea sunt încă la început de drum.
Una peste alta, e clar că domeniul camerelor foto este într-o continuă schimbare și încercare de a se adapta la cerințele utilizatorilor. Cerințe care la rândul lor evoluează. Acum câțiva ani doream imagini cât mai bune, acum dorim funcții suplimentare, performanțe în condiții dificile de fotografiere (întuneric, mișcare), posibilități de a urca rapid pe internet creațiile noastre și moduri de a le îmbunătăți fără mare efort.
SI TOTUȘI, ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM? Pentru mine, viitorul ar trebui să aducă dispozitive foto tot mai mici, dar tot mai capabile, cu senzori mai performanți, prelucrare software inteligentă a imaginilor și funcții tot mai interesante. Indiferent că se vor prezenta sub forma unor dispozitive polivalente paralelipipedice, precum telefoanele din prezent, vor fi o pereche de ochelari inteligenți sau poate ceva ce nici nu ne închipuim în anul de grație 2013. Voi cum vedeți lucrurile?
Citiți mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/