Telefonul care amenință celebritatea Kalașnikovului în galeria celor mai de succes invenții rusești
Cea mai cunoscută realizare tehnologică rusească de până acum, pistolul-mitralieră Kalașnikov, este pe cale să fie egalată de un smartphone ambițios cu sistem de operare Android și specificații de top, dezvoltat de o firmă desprinsă anul trecut din compania națională de apărare din Rusia.
Compania Yota Devices, cu 35 de ingineri și un buget de numai 25 de milioane de dolari, lucrează din luna mai la transformarea proiectului în realitate, potrivit Wall Street Journal (WSJ).
Telefonul, care nu a fost încă “botezat”, este prezentat de ruși drept un produs inovator care ar putea influența următoarea generație de smartphone-uri.
Principala inovație propusă de Yota este un al doilea ecran alb-negru, de tipul e-ink (cerneală electronică), așezat pe partea din spate a dispozitivului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro